Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara îi atenţionează pe fermierii din Timiş că, începând cu sesiunea de depunere de proiecte la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit Timiş, din toamna anului 2011, trebuie să vină mai întâi cu dosarul la ARPM Timişoara, pentru a obţine documentul final privind acordul de mediu.
"Dacă agricultorii nu vor avea acest acord de mediu, dosarele nu vor fi acceptate şi selectate pentru finanţare", a declarat Gabriela Lambrino, directorul ARPM Timişoara.
Până acum, fermierii trebuiau să vină la final cu dosarul la ARPM Timişoara, iar adeverinţa de mediu era eliberată în două zile, dar conform noilor reglementări, aceştia trebuie să vină şi la început, şi la final.
Şi perioada de eliberare a acordului de mediu s-a modificat. Astfel, acesta va fi acordat într-o perioadă cuprinsă între 10 zile şi şase luni, în funcţie de situaţie şi de specificul proiectului.
Noile reglementări privind protecţia mediului sunt prevăzute de protocolul încheiat între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Garda Naţională de Mediu, în vederea verificării proiectelor finanţate prin măsurile Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013.
"Informaţiile sunt utile tuturor solicitanţilor care depun proiecte pentru obţinere de finanţări prin PNDR 2007-2013, ţinând cont de faptul că, în vederea elaborării documentaţiei, pentru obţinerea actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului, trebuie evaluate toate condiţiile de ordin tehnic şi caracteristicile amplasamentului propus, pentru respectarea legislaţiei comunitare, privind condiţiile de protecţie a mediului2, a precizat Lambrino.
sursa: ziuadevest.ro