Agricultură de austeritate

Desigur, toate acestea realizate pe baza creditelor contractate, a proiectelor SAPARD sau a măsurilor din PNDR.

Însă, după cum spune şi vorba, niciodată socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, aşa că fermierii puşi pe cheltuială s-au trezit cu costuri suplimentare, de multe ori cofinanţările ajungând la dublu faţă de cât era prevăzut iniţial.

Dar şi aşa, cu greu şi foarte greu, oamenii s-au descurcat, în majoritatea cazurilor. Şi asta şi datorită faptului că de la aderare până la sfârşitul lui 2009, ei beneficiau de subvenţii directe din partea statului.

Ar fi interesant de aflat câţi dintre fermieri ştiau că din 2010 nu se mai dau aceste subvenţii, mai ales că se bazau în continuare pe ele? Ar fi şi mai interesant de aflat dacă li s-a adus la cunoşinţă acest lucru prin caravanele de informare ale instituţiilor agricole de stat, care au străbătut ţara-n lung şi lat, înghiţind la propriu sume foarte mari de bani, fără să-şi atingă, în realitate, obiectivele.

Între timp, ce a făcut ministerul de resort? Nimic! Pe tot parcursul anului trecut ar fi trebuit făcute notificări la CE pentru eventuale derogări sau propuneri de înlocuire a subvenţiilor directe cu alte forme de sprijin. Şi, amintim pentru a nu ştiu câta oară, continuă să se deruleze efectele negocierilor defectuoase premergătoare semnării tratatului de aderare a ţării noastre la Comunitatea Europeană.

Cine se mai poate mândri cu asemenea negociatori, pe care parcă i-a părăsit orice simţ naţional odată ajunşi la Bruxelles!?