Adama
Vinasa Rompak

A fost constituit ,,Fondul de creditare a beneficiarilor PNDR“

Publicat: 02 mai 2012 - 11:48
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten
Beneficiari vor fi operatorii economici care au vor accesa măsurile 121, 123, 312 şi 313

Potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptată de Guvern, zilele trecute, în vederea stimulării dezvoltării investiţiilor cofinanţate din FEADR, se constituie, la dispoziţia Ministerului Agriculturii, “Fondul de creditare a beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală”.

Sursele de finanţare sunt alocaţii aprobate prin bugetul de stat cu această destinaţie, la dispoziţia MADR, şi sumele rambursate, respectiv provenite din dobânzile plătite de instituţiile de credit. 

Aşa cum reiese din textul legii, fondul va fi gestionat de MADR şi se va utiliza pentru acordarea de credite beneficiarilor următoarelor măsuri din PNDR: Măsura 121 ,,Modernizarea exploataţiilor agricole’’; Măsura 123 ,,Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere’’, inclusiv schema de ajutor de stat aferentă; Măsura 312 ,,Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi’’; Măsura 313 ,,Încurajarea activităţilor turistice’’

Finanţarea integrală a proiectului

Termenul pentru care se acordă aceste credite este de maximum 10 ani, cu o perioadă de graţie cuprinsă între 1 şi 5 ani, stabilită în funcţie de specificul proiectului de investiţii. De asemenea, valoarea creditelor va putea acoperi integral nivelul cheltuielilor eligibile şi neeligibile ale proiectului, iar pentru sumele trase din Fond, instituţiile selectate vor plăti anual MADR o dobândă cel puţin egală cu randamentul la titlurile de stat emise pe o perioada de 10 ani.

Vizualizat: 1404 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii