3.500 de proiecte din cele 4.083 de proiecte depuse de tinerii fermieri pentru a obţine finanţare nerambursabilă prin Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” din PNDR în sesiunea 1 – 29 iulie 2011 au fost declarate eligibile de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), informează Agenţia.
Valoarea totală nerambursabilă a celor 3.500 de proiecte evaluate ca fiind eligibile este de 71,6 milioane euro, însă alocarea totală a sesiunii din luna iulie 2011 a fost de numai 50 milioane euro.
Tinerii fermieri din sudul ţării au cele mai multe proiecte eligibile
Potrivit APDRP, cele mai multe proiecte eligibile depuse în cadrul acestei sesiuni aparţin tinerilor fermieri din sudul ţării. Astfel, pe primul loc se află Regiunea 4 Sud-Vest, Craiova cu 844 de cereri de finanţare, urmată de Regiunea 2 Sud-Est, Constanţa cu 614 proiecte şi de cele 521 de proiecte ale Regiunii 3 Sud, Târgovişte.
Cele mai accesate domenii de investiţii pentru care tinerii fermieri au solicitat sprijin financiar au fost apicultura şi fermele vegetale, dar au fost cerute fonduri nerambursabile şi pentru creşterea animalelor, exploataţii horticole şi modernizări ale fermelor.
Solicitanţii Măsurii 112 vor fi notificaţi dacă proiectul depus a fost declarat eligibil sau neeligibil în termen de 3 zile lucrătoare după publicarea pe pagina oficială de internet a APDRP a rezultatelor evaluării proiectelor depuse, respectiv 8 decembrie 2011, şi au la dispoziţie 5 zile lucrătoare de la primirea notificării pentru a depune contestaţii cu privire la rezultatele evaluării proiectelor. Contestaţiile pot fi depuse la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) unde a fost depusă cererea de finanţare, mai informează Agenţia.