Fermierii i-au cerut ministrului Agriculturii să-i ajute să revină la impozitul pe comercializare și să se renunțe la cel pe norma de venit. După calculele făcute de Daniel Constantin, nu e deloc avantajos pentru fermieri. Este chiar păgubos.
Liderii fermierilor au discutat la Ministerul Agriculturii posibilitatea revenirii la impozitul pe comercializare. Este vorba despre fermierii care nu sunt persoane juridice. Modalitatea aceasta de impozitare a funcționat până-n 2013, când s-a renunțat la ea și s-a apelat la norma de venit.
De ce s-a ajuns la norma de venit? Un fermier plătea impozit pe un hectar de grâu, în anul 2012, la comercializare, 214 lei. După ce s-a calculat norma de venit, plătește 16% plus asigurări de sănătate 5,5% și în total ajunge la 98 de lei. Deci, mult mai puțin. Dacă solicitarea fermierilor este să ne întoarcem la zona de comercializare și pentru persoanele fizice, deci impozit pe comercializare, chiar și cu 3%, eu sunt deschis. Dar vreau ca fermierii să se gândească bine pentru că nu e în interesul lor în acest moment, îi sfătuiește pe fermieri ministrul Agriculturii.
Fermierul italian, spaniol, danez nu plătește un euro, fermierul român plătește impozit de nu-i adevărat, acuză Viorel Matei, președintele Federației Naționale a Producătorilor Agricoli. Normele de venit diferă de la o zonă la alta, de la o comună la alta, de la o rasă la alta, sunt multe chestii. Nu vrem să fim lăsați la mâna ANAF. Vor să ne ia impozit de 16%, să ne ia din subvenții. Dar și la ăla cu o vacă și la ăla cu 10.000 de vaci. Să ia și de la italianul cu 20.000, cu 30.000 pentru că el exportă beneficiul, nu-l lasă în țara românească. Toți suntem plătitori de taxe și impozite. Dar să plătim de la opincă la vlădică. Am 1.800 ha, am plătit 2,7 miliarde de lei impozit. Iar ăla cu 20.000 ha a plătit zero! Noi îl ajutăm să fie evazionist cu acte în regulă.