Fermier: Nu mi-aș urca în ruptul capului vacile într-un camion!

În această zi însorită de mai, pe versantul alsacian al munților Vosgi, câteva zeci de vaci, majoritatea de culoare maro, urcă alene prin pădure. Din când în când câte una se desprinde din cireadă pentru a se adăpa dintr-un pârâu aflat mai jos, apoi revine în formație...

Această deplasare a vitelor spre pășunile de munte, în apropierea hanurilor agricole din Vosgi, care începe în luna mai și se termină în noiembrie, e un prilej de bucurie.

Prieteni, familii, localnici și chiar curioși de pretutindeni vin să-i vadă pe ciobanii care poartă adesea căciuli de lână neagră cu pompon și cămașă albă, ca pe vremuri, o experiență unică, acum inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Stéphane Luttringer, a cărui familie deține din anii 1950 ferma-pensiune Freundstein de pe înălțimile din Willer-sur-Thur, participă din 2011 la transhumanță în grupuri mari, cu „200-300 de persoane”. „Este o adevărată emoție să vezi toți acești oameni care ne urmăresc. Unii dintre ei vin de foarte departe, din alte regiuni”.

În acest an, a ales să organizeze evenimentul în particular, cu aproximativ patruzeci de persoane: „Este mai puțin stresant și mai plăcut pentru fermier.”

Câțiva curioși au venit să vadă cum vacile de lapte iau o pauză la o pensiune de la o fermă pe la jumătatea traseului, unde sunt expuse și fotografii de la ediția din 2019, când călătoria turmei a început cu puțină ploaie și s-a încheiat în... zăpadă.

Într-un alt an, cele aproximativ douăzeci de vaci au decis să se întoarcă cu o săptămână înainte de data planificată, din cauza condițiilor meteorologice complicate și a frigului: au găsit singure drumul înapoi la ferma familiei. „A fost complicat, pentru că, după transhumanță, trebuie să le mulgi rapid, și nu apucasem să aducem toate echipamentele”, își amintește dl Luttringer.

Transhumanța a fost inclusă pe lista patrimoniului mondial UNESCO în decembrie, ca parte a unei cereri depuse de Franța și de alte nouă țări europene, printre care Austria, Italia, Grecia și România.

„Transhumanța, o practică ancestrală, derivă dintr-o cunoaștere aprofundată a mediului și implică practici sociale și ritualuri legate de îngrijirea, creșterea și dresajul animalelor, precum și de gestionarea resurselor naturale”, precizează UNESCO pe site-ul său.

A dispărut în secolul al XIX-lea în Munții Vosgi. Fermierii de aici obișnuiau să-și lase turmele la marcaires (crescători specializați) în timpul verii pentru a face brânza Munster, după cum explică pentru AFP Michel Meyer, un pensionar descris ca fiind „memoria vie” a Willer-sur-Thur, care a venit să vadă transhumanța la o pensiune agricolă aflată la jumătatea traseului.

„A fost o atmosferă minunată în ultimii douăzeci de ani în regiune”. Își amintește că scotea vacile la plimbare „de la 8.00 la 16.00 în fiecare zi”.

În 2020, mai mult de cincizeci de fermieri practicau transhumanța pe acest masiv muntos.
Pentru deplasarea vitelor la altitudine, este nevoie de multe pregătiri: de la ora 09:00 dimineața, Stéphane Luttringer a trebuit să facă să strălucească talăngile frumos decorate, atârnate la gâtul vacilor special pentru această ocazie.

„Animalele au de câștigat”, subliniază dl Luttringer. „Au condiții mai bune, confortul lor este și el important.”

Ajunse la o altitudine de 925 de metri, vacile își găsesc toate locul în grajd, aproape automat. Doar taurul, puțin agitat la începutul zilei, a fost urcat în camionul pentru vite, împreună cu câțiva viței prea mici pentru a face călătoria.

Brânza va fi produsă direct la pensiunea fermei, în atelierul de prelucrare și maturare.

O serie de asociații, cum ar fi clopotarii din Hautes-Chaumes sau cei care cântă la corn alpin, sunt, de asemenea, adesea implicate. sursa: rfi.fr

Traducere de Petru Gherasim după reportajul publicat de France24