Adama
Vinasa Rompak

Eugen Popa: N-am mai întâlnit O PERIOADĂ ATÂT DE DURĂ în agricultură!

Publicat: 06 iulie 2016 - 10:33
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

„Eu sunt văcar vechi, lucrez în agricultură de peste 45 de ani, iar o perioadă atât de dură ca acum nu am mai întâlnit”, ne-a declarat Eugen Popa, fermier din satul Şerbeşti, comuna Săuceşti, judeţul Bacău. 

Toată agricultura se confruntă cu probleme deosebite. Bunăoară, costul laptelui produs în cele mai bune condiţii nu coboară sub 1,12 - 1,13 lei sau 1,14 lei pe litru şi se valorifică la preţul de 80 sau 90 de bani/litru; chiar a ajuns şi mult mai jos.

Procesatorii spun „pas” laptelui autohton!
Potrivit crescătorului de animale băcăuan, procesatorii, în mod deosebit companiile multinaţionale, nici nu vin să preia laptele, chiar dacă există contracte semnate între părţi. „Nu ştiu de ce nu vrem să spunem că vin pe piaţa românească produse lactate din ţările comunitare - şi nu numai - care nu conţin lapte nici 25-30 la sută. Sistemul nostru românesc este nesatisfăcător, sunt folosite tot felul de produse chimice, de grăsimi vegetale ca să fie introduse în produsele finite, iar cumpărătorul român, în loc să mânânce produse naturale, serveşte tot felul de alte nenorociri. Dacă fac o comparaţie, preţul unui litru de suc care are arome de tot felul costă de 2,5 sau trei ori mai mult decât un litru de lapte produs în fermă”, consideră Eugen Popa, administratorul societăţii AICBAC.

Citiţi articolul integral în revista Ferma, ediţia 1-31 iulie 2016!

Vizualizat: 3568 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Degeaba producem, dacă nu sprijinim CONSUMUL! Cât LAPTE şi cata CARNE mănâncă românii?

Degeaba producem, dacă nu sprijinim CONSUMUL! Cât LAPTE şi cata CARNE mănâncă românii?

În 2015, un român a consumat lunar, în medie, 3,39 kilograme de carne şi 5,76 litri de lapte, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

SUBVENȚIA cea mai mare crește în continuare: 890 euro/vaca de lapte, 1.300 euro/vaca de carne!

SUBVENȚIA cea mai mare crește în continuare: 890 euro/vaca de lapte, 1.300 euro/vaca de carne!

SUBVENȚIA CEA MAI MARE DIN EUROPA ESTE PLĂTITĂ ÎN ROMÂNIA! Numărătoarea bovinelor care vor fi eligibile pentru sprijinul cuplat, pentru campania 2015, este pe ultima sută de metri! Ce spune șeful Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) despre sumele fabuloase care vor fi plătite fermierilor români care cresc bovine de elită?

LAPTELE fermelor gălăţene „îngraşă” CÂMPURILE

LAPTELE fermelor gălăţene „îngraşă” CÂMPURILE

Disperarea crescătorilor de animale gălăţeni a atins cote alarmante. Alexandrina Sava ne-a sunat la redacţie şi ne-a declarat cu mare durere că nu are ce să facă cu laptele colectat zilnic din fermă. 

UE: Prognoze sumbre pentru producţia de lapte

UE: Prognoze sumbre pentru producţia de lapte

Cooperativa Europeană a Fabricilor de Lactate Arla Foods şi-a modificat prognoza privind producţia totală de lapte a membrilor acesteia.

Depune şi tu CEREREA pentru AJUTORUL EXCEPŢIONAL destinat fermierilor din SECTORUL LAPTELUI!

Depune şi tu CEREREA pentru AJUTORUL EXCEPŢIONAL destinat fermierilor din SECTORUL LAPTELUI!

Fermierii din sectorul laptelui și produselor lactate care nu au depus cereri în prima perioada de depunere și care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, le pot depune în perioada 30 mai – 6 iunie 2016, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Mai mult lapte. Producţia la nivel european este în creştere

Mai mult lapte. Producţia la nivel european este în creştere

În cadrul UE-28, producţia de lapte a crescut cu 3,8 la sută sau aproximativ 6,1 milioane de tone de lapte, relatează serviciul de presă Landvolk. 

Efectul ELIMINĂRII cotei: IMPORTURILE de lapte AU CRESCUT cu 64% pe o singură lună!

Efectul ELIMINĂRII cotei: IMPORTURILE de lapte AU CRESCUT cu 64% pe o singură lună!

Importurile de lapte au crescut cu 54,1% (13.390 tone) în trimestrul I din 2016, faţă de aceeaşi perioadă din 2015. În martie 2016, faţă de martie 2015 - ultima lună înainte de eliminarea cotei de lapte, creşterea procentuală a fost şi mai mare: am importat cu 62% (4.874 tone) mai mult lapte. Faţă de februarie 2016 însă, cantitatea de lapte brut importat a scăzut cu 3% (392 tone), arată datele publicate pe 12 mai 2016 de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Alte articole in aceasta categorie

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

11 decembrie 2024 - 14:50

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

11 decembrie 2024 - 06:35

Termen limită 16 decembrie 2024! Mai sunt 5 zile pentru a depune la Agenția de PLăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

10 decembrie 2024 - 19:30

"În această perioadă am intensificat controalele la nivel național datorită faptului că rolul Autorității Național Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor este acela de a se asigura că tot ce ajunge pe masa consumatorului sunt produse bune și sigure pentru consum. Spun acest lucru pentru că este important ca populația să achiziționeze produse autorizate și produse doar din unități autorizate și înregistrate sanitar-veterinar," a declarat astăzi Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
patru
|
07. 07, 2016. Thursday 10:03

crud si dureros adevarul romanului care munceste la foc continu .

Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii