Etichetarea în mod fraudulos cu termenul ecologic sau biologic a produselor va fi dur sancţionată, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
“Măsura luată ieri de executiv vine să întărească sancţiunile pe care le acordăm celor care folosesc în mod fraudulos termenul de ecologic sau biologic sau prescurtările "bio" sau "eco". Cred că trebuie sancţionaţi dur cei care vor să fraudeze. Este un lucru bun pentru că agricultura eco şi produsele bio, care se obţin în România, trebuie protejate din ce în ce mai mult. Există un potenţial uriaş pe această zonă şi noi nu facem decât să protejam şi să punem în valoare acest potenţial dar să oferim şi siguranţa consumatorului şi a celui care produce pentru că produsele certificate eco se obţin mult mai greu”, a spus Constantin.
Potrivit unei Hotărâri adoptate, miercuri, de Guvern, comercializarea produselor etichetate în mod fraudulos cu inscripţii care conţin denumirea "bio" sau "eco" va fi sancţionată nu doar prin amenzi, ci ar putea atrage şi oprirea temporară de la comercializare a produselor în cauză. “Operatorilor care folosesc fraudulos termenii: “ecologic”, “biologic”, “organic” sau abrevierile acestora, precum “bio”, “eco”, drept mărci comerciale sau practici de utilizare în producţia, procesarea, ambalarea, transportul, depozitarea şi distribuţia produselor, inclusiv pe eticheta produsului, pe materialele publicitare şi pe documentele comerciale, care pot induce în eroare consumatorul şi care nu sunt obţinute în conformitate cu regulile de producţie ecologică li se va aplica, pe lângă amenda contravenţională, şi o sancţiune contravenţională complementară, de oprire temporară de la comercializare a produselor în cauză, conform prevederilor art.91 alin.(2) al Regulamentului (CE) 889/2008”, se arată în actul normativ. sursa: Agerpres