ACHIM IRIMESCU, CEL MAI MARE DEZASTRU ÎN AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ POST DECEMBRISTĂ. Moțiunea simplă, cu acest titlu, inițiată de grupurile PSD și ALDE, a fost adoptată miercuri, 8 iunie 2016, de plenul Camerei Deputaților.
Deputații au luat decizia cu 189 de voturi "pentru", 11 "împotrivă" și 89 de abțineri. Moțiunea a fost dezbătută de deputați în urmă cu trei săptămâni, la discuțiile din plen fiind prezent și ministrul Achim Irimescu.
Potrivit inițiatorilor, moțiunea sancționează derapajele "grave" din domeniul agriculturii. Concret: întârzierea extrem de mare acumulată la plata subvențiilor agricole, blocarea accesării de fonduri europene, blocarea investițiilor în domeniul irigațiilor, managementul defectuos la nivelul ministerului și al celor două Agenții de Plăți subordonate, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR).
Din momentul în care s-a instalat actualul ministru al Agriculturii, am auzit doar scuze și motivații despre cum nu se poate sau de ce nu se poate să facă treabă. De fapt, pe lângă episoadele halucinante privind declarațiile politice, se observă cert că nu știe ce și cum să facă nimic, se arată în textul moțiunii.
În opinia semnatarilor, ministrul Achim Irimescu trebuie să plece pentru a nu desființa din economia României întreg sectorul agro-alimentar și pentru a nu transforma cetățenii țării în cerșetorii Europei.
Liberalii au anunțat că se abțin de la vot. Îl atenționăm pe premierul Cioloș că dacă în 10 zile nu plătește subvențiile pentru fermieri venim noi cu o moțiune, a declarat însă liderul deputaților PNL, Eugen Nicolăescu.
(sursa Agerpres)