Reclama header big full
KWS+
Reclama header after big part 2

Despăgubirile pentru apicultori au fost aprobate. Cererile se depun până la 3 noiembrie!

Publicat: 08 octombrie 2014 - 10:51
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Bugetul alocat pentru despăgubirea crescătorilor de albine se ridică la peste 4,13 milioane de lei, iar sumele reprezentând ajutoare de minimis se vor plăti începând cu data de 2 decembrie 2014. Iată condiţiile şi cuantumul plăţilor!

În şedința de Guvern din 7 octombrie 2014, a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada mai – iulie 2014 ce au produs pagube asupra sectorului apicol”. Potrivit HG, bugetul alocat pentru despăgubirea crescătorilor de albine se ridică la peste 4,13 milioane de lei, iar sumele reprezentând ajutoare de minimis se vor plăti începând cu data de 2 decembrie 2014. Sprijinul financiar va fi acordat astfel: 4 lei/familia de albine pentru o stupină de până la 75 familii, respectiv 7,5 lei/familia de albine pentru o stupină cu peste 75 familii.

Cine sunt beneficiarii?
De asemenea, actul normativ stabilește categoriile de beneficiari și procedurile de acordare a compensațiilor. Astfel, beneficiarii schemei de ajutor de minimis, conform Regulamentului de minimis în agricultură, sunt:
a) apicultori, persoane fizice care deţin certificat de producător emis potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr.661/2001 privind procedura de eliberare a certificatelor de producător, cu modificările şi completările ulterioare;
b) apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;
c) apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu/sau fără personalitate juridică constituite conform legii.

Condiţii de eligibilitate
Pentru a putea beneficia de sprijin, apicultorii trebuie să îndeplinească o serie de criterii de eligibilitate, astfel:
a) să aibă familiile de albine înscrise în Registrul agricol;
b) să aibă familiile de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitară-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;
c) în cazul achiziționării de suplimente nutritive şi biostimulatori, acestea trebuie să fie notificate la Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar.

Beneficiarii, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, trebuie să depună cererile până la data de 3 noiembrie 2014, la direcţiile pentru agricultură judeţene sau a municipiului Bucureşti.

Vizualizat: 2067 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

NOU ORDIN MINISTRUL DE INTERNE: ÎNREGISTRAREA TRACTOARELOR!

NOU ORDIN MINISTRUL DE INTERNE: ÎNREGISTRAREA TRACTOARELOR!

13 august 2020 - 18:28

MODIFICĂRI LEGISLAȚIE. Ordinul MAI nr. 120 din 6 august 2020 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor a fost publicat în Monitorul Oficial pe data de 11 august 2020 și este în vigoare. Care sunt modificările în ceea ce privește înregistrarea tractoarelor agricole și forestiere.

STATUL NU ARE BANI SĂ AJUTE FERMIERII CARE AU PROTESTAT! LE-A DESCHIS UN CONT pentru DONAȚII!

STATUL NU ARE BANI SĂ AJUTE FERMIERII CARE AU PROTESTAT! LE-A DESCHIS UN CONT pentru DONAȚII!

13 august 2020 - 17:46

EFECT PROTEST CU TRACTOARELE. Ce au obținut fermierii din Republica Moldova care au ieșit în stradă cu tractoarele în 10 raioane pentru a protesta că nu primesc suficiente despăgubiri pentru culturile arse de secetă? Un cont bancar în care să li se facă donații. Președintele Moldovei le-a transmis agricultorilor că statul nu mai are bani.

MESAJ URGENT APIA pentru FERMIERI!

MESAJ URGENT APIA pentru FERMIERI!

13 august 2020 - 17:11

OFICIAL. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul, pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricolă este data de 31 august 2020.

ANUNȚ AFIR DE ASTĂZI: UN SINGUR GHID CU PREȚURI DE REFERINȚĂ!

ANUNȚ AFIR DE ASTĂZI: UN SINGUR GHID CU PREȚURI DE REFERINȚĂ!

13 august 2020 - 13:13

COMUNICAT. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță modificarea Ghidului bazei de date cu prețuri de referință ce va fi utilizat pentru achizițiile necesare proiectelor finanțate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020). Modificarea documentului s-a făcut prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 221 din 5 august 2020.

OIERII CUPRINȘI DE FURIE: VOI DISPREȚUIȚI ȚĂRANUL CARE VĂ PUNE PÂINEA ȘI BRÂNZA PE MASĂ!

OIERII CUPRINȘI DE FURIE: VOI DISPREȚUIȚI ȚĂRANUL CARE VĂ PUNE PÂINEA ȘI BRÂNZA PE MASĂ!

13 august 2020 - 10:16

REVOLTĂ! Crescătorii români de ovine sunt cuprinși de furie și acuză Ministerul Agriculturii că-i disprețuiește și le aruncă resturi. Ministerul Agriculturii confundă oaia cu porumbelul! De ce la porc dați 100 de euro pe UVM?! Pentru că secretarul de stat MADR George Scarlat are fermă de porci?! Și-au revărsat oierii furia pe Facebook imediat ce au aflat de la AGROINFO că ajutorul de criză pentru sectorul ovin este stabilit la 5 lei/cap de ovină.

MADR ASTĂZI: CRESCĂTORII DE PĂSĂRI, AJUTOR DE 100 EURO/UVM!

MADR ASTĂZI: CRESCĂTORII DE PĂSĂRI, AJUTOR DE 100 EURO/UVM!

12 august 2020 - 13:04

AJUTOR DE CRIZĂ. Crescătorii de păsări din România beneficiază de un ajutor de criză în cuantum de 100 de euro/UVM, anunță un proiect de ordonanță de urgență, publicat astăzi, 12 august 2020, pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii.

OFICIAL MADR! AJUTOR DE 100 DE EURO/UVM pentru CRESCĂTORII DE PORCI!

OFICIAL MADR! AJUTOR DE 100 DE EURO/UVM pentru CRESCĂTORII DE PORCI!

12 august 2020 - 12:16

AJUTOR DE CRIZĂ! Crescătorii de porci din România primesc un ajutor de criză de 100 de euro/UVM, anunță astăzi, 12 august 2020, un proiect de ordonanță de urgență publicat pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii.

OFICIAL! AJUTOR DE MINIMIS APICULTORI: 25 DE LEI/FAMILIE DE ALBINE!

OFICIAL! AJUTOR DE MINIMIS APICULTORI: 25 DE LEI/FAMILIE DE ALBINE!

12 august 2020 - 11:54

OFICIAL! Ministerul Agriculturii anunță astăzi, 12 august 2020, un ajutor de minimis de 25 de lei/familie de albine acordat apicultorilor care au suferit pierderi de pe urma fenomenelor hidrometeorologice. Proiectul de hotărâre de Guvern a fost publicat astăzi pe site-ul oficial MADR.

AJUTOR DE CRIZĂ pentru CRESCĂTORII DE OVINE/CAPRINE! 5 LEI/CAP DE OVINĂ/CAPRINĂ!

AJUTOR DE CRIZĂ pentru CRESCĂTORII DE OVINE/CAPRINE! 5 LEI/CAP DE OVINĂ/CAPRINĂ!

12 august 2020 - 11:27

OFICIAL! Ministerul Agriculturii anunță astăzi, 12 august 2020, într-un proiect de ordonanță de urgență, un ajutor de criză acordat crescătorilor de ovine și/sau caprine din România de 5 lei/cap de ovină/caprină. Vor beneficia de ajutor crescătorii care au minim 50 de ovine și minim 25 de caprine până la limita de 1.000 de capete de animale.

AJUTOR DE 300.000 DE EURO pentru FERMIERI! INFORMAȚIILE DE CARE AVEȚI NEVOIE!

AJUTOR DE 300.000 DE EURO pentru FERMIERI! INFORMAȚIILE DE CARE AVEȚI NEVOIE!

12 august 2020 - 11:00

GHID PE ÎNȚELESUL TUTUROR. Ministerul Agriculturii vă explică într-un ghid sintetic, pe înțelesul tuturor, cum obțineți ajutorul de 300.000 de euro pentru construirea unui abator de capacitate mică în zona montană. Linia de finanțare este deschisă la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) până la data de 31 decembrie 2020.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

NHR Agropartners la Agromalim 2019

NHR Agropartners la Agromalim 2019

Portofoliul NHR Agropartners de maşini şi utilaje agricole la Agromalim 2019 a cuprins combine şi tractoare Deutz-Fahr, încărcătoare telescopice JCB şi utilaje agricole Poettinger, Hardi, Bogballe şi Einboeck.
Interviu cu Florin Neacşu - director general adjunct NHR Agropartners.
Reporter AgroInfo: Gheorghe Ghişe
Operator imagine: Claudiu Borobei

Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor Noutăţi Great Plains la Agritechnica 2019

Bancul zilei

La închisoare

La închisoare
Nevasta unui deţinut merge în audienţă la directorul închisorii. Detalii