CU TÂRGURI DE ANIMALE ȘI FĂRĂ SAMSARI. Crescătorii de animale îi cer, din nou, ministrului agriculturii, Adrian Oros, să deschidă târgurile de animale vii și să excludă samsarii, intermediarii care-și bat joc de fermieri prin oferirea unor prețuri derizorii pentru produsele din fermă. Ministrul agriculturii a fost miercuri, 26 august 2020, prin mai multe comune și ferme din județul Cluj.
Am mers astăzi (miercuri, 26 august 2020 n.r.) în comunele Râșca și Călățele, din județul Cluj, pentru a mă întâlni cu fermierii și autoritățile locale din zonă.
În Râșca, una dintre cele mai întinse zone rurale din România, am vizitat ferma de familie a Angelei Matiș și am discutat cu fermierii care au venit la întâlnirea noastră, organizată de Ioan Todea. Aici, fermierii au cerut înființarea punctelor de sacrificare în localități, pentru a deservi consumul local. Am subliniat că înființarea unor unități de abatorizare în mediul rural este una dintre prioritățile mandatului meu, precizând că în acest moment în România capacitatea de abatorizare este cu mult mai mare decât efectivul de animale, însă dispunerea lor este problematică și acestă situație trebuie remediată de urgență.
La invitația primarului comunei Călățele, Vasile Tripon, m-am întâlnit cu fermierii pentru a discuta despre problemele punctuale ale acestora. Fermierii călățeni au solicitat redeschiderea târgurilor de animale și găsirea unor soluții reale pentru excluderea samsarilor, a intemediarilor speculanți care își bat joc de fermieri prin prețurile ofertate. Și aici o soluție poate să fie constituirea unor asocieri economice, a scris ministrul agriculturii, miercuri seara, pe pagina sa oficială Facebook.
Șeful MADR, care este de profesie medic veterinar, nu spune ce răspuns le-a dat crescătorilor de animale exasperați de interzicerea târgurilor tradiționale.
Târgurile de animale vii au fost interzise în toată țara, în anul 2018, prin decizia autorităților sanitare veterinare. Restricţia a fost impusă de autorităţi pentru limitarea răspândirii pestei porcine africane. Au trecut doi ani de la interzicerea târgurilor de animale vii și crescătorii de animale, țăranii, au cerut în tot acest timp ridicarea restricției, redeschiderea târgurilor care-i ajută să-și vândă animalele la alte prețuri decât cele oferite de intermediari. Crescătorii de bovine au inițiat și o petiție online pentru redeschiderea târgurilor. AICI AVEȚI PETIȚIA!