DECLARAȚIE. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi-a propus să introducă în Planul Naţional de Irigare încă 1,5 milioane de hectare de teren agricol, pe lângă cele 2 milioane care vor fi irigate până în 2020, a declarat, marţi, ministrul Petre Daea, care s-a aflat într-o vizită de lucru în judeţul Covasna.
Potrivit acestuia, lucrările de reabilitare şi modernizare a celor 56 de staţii de irigat începute în urmă cu aproape trei ani, care vor acoperi cele aproape 2 milioane de hectare, se apropie de finalizare, la ora actuală fiind irigabile 1,4 milioane de hectare de teren agricol.
"După cum se ştie, ne-am propus să irigăm până la sfârşitul anului 2020 două milioane de hectare. În această suprafaţă intră şi Covasna, un judeţ mic, dar care are posibilităţi mari (...) Nu mai avem mult până la 2 milioane de hectare, am ajuns la 1,4 milioane de hectare. Programul se va realiza. În agricultură toate programele pe care ni le-am stabilit prin programul de guvernare sunt realizate, iar în sistemul de irigaţii este chiar o situaţie mai bună, pentru că avem obiective de investiţii care sunt mai repede finalizate, sunt investiţii care s-au finalizat cu un an mai devreme.
Avem perspective frumoase şi pentru celelalte investiţii, astfel încât să putem să ajungem la obiectivul final pe care l-am exprimat şi pe care îl ştiţi, de a iriga două milioane de hectare de teren în România (...) Ne-am propus ca în etapa următoare, şi lucrăm din acest punct de vedere, să introducem în Planul Naţional de Irigaţii, din 2020 încolo, încă un milion şi ceva, aproape un milion şi jumătate de hectare", a declarat ministrul Petre Daea.
Acesta a mai spus că printre proiectele de importanţă majoră pentru agricultura românească se numără canalul de irigaţii Siret-Bărăgan .
"Anul viitor vom fi în situaţia de a lucra efectiv la canalul Siret-Bărăgan, pentru a duce la finalizare această lucrare extrem de importantă la nivelul ţării şi foarte valoroasă pentru fermieri", a mai spus Petre Daea.
Sursa: Agerpres