ÎNTÂLNIRE CU FERMIERII! Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea va fi prezent marți, 23.01.2018, la Iași, unde va poposi caravana Campaniei naționale de informare și promovare “Alege oaia!”, anunță un comunicat transmis de MADR pentru AGROINFO.
Evenimentul, ce are ca scop încurajarea consumului de carne și produse din carne de oaie se va desfășura in fața Instituției Prefectului Iași și va reuni producători din județele Iași, Botoșani și Suceava.
Vizitatorii vor putea degusta tocăniță de oaie, pastramă, cârnați, brânzeturi, iar cei interesați vor putea să își procure carne și produse din carne de oaie din cadrul celor 16 standuri special amenajate. La eveniment vor fi prezenți și producători locali de vinuri, iar atmosfera va fi întreținută de momentele artistice susținute de ansambluri folclorice
Deschiderea festivă a evenimentului va avea loc marți, ora.12.00, iar programul de vizitare va fi următorul: marți, 23 ianuarie, între orele 12:00-17:00 și miercuri, 24 ianuarie, între orele 10:00-17:00.
Obiectivul final al acestei campanii este păstrarea tradițiilor locale privind obiceiurile gastronomice de preparare a cărnii de oaie, creșterea consumului de produse din carne de oaie, sprijinirea crescătorilor autohtoni de ovine și înființarea la nivel național a unei piețe de gross, iar la nivel județean constituirea de magazine destinate comercializării cărnii și a produselor din carne de oaie.
În perioada 3-4 februarie 2018, caravana Campaniei “Alege oaia!” se va afla la Buzău.
Comunicat MADR