Reclama header big full
KWS+
Reclama header after big part 2

DAEA A ADUS OIERII ȘI RETAILERII LA ACEEAȘI MASĂ!

Publicat: 16 ianuarie 2018 - 14:34
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

CARNE DE OAIE PE RAFTURILE SUPERMARKETURILOR! Ministrul agriculturii, Petre Daea, a intermediat o întâlnire între reprezentanții crescătorilor de ovine și retaileri. Scopul a fost stabilirea unui parteneriat între oieri și marile lanțuri de magazine în așa fel încât produsele din fermele de ovine să ajungă pe rafturile magazinelor.

Ministerul Agriculturii a transmis pentru AGROINFO un comunicat despre această întâlnire. Trebuie să menționăm că acest comunicat nu precizează cine a participat din partea crescătorilor de ovine, cine sunt reprezentanții crescătorilor de ovine care au participat la aceste discuții. Astfel, nu se știe la acest moment care oieri din România vor beneficia de acest parteneriat.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, i-a primit la sediul instituției pe reprezentanții crescătorilor de ovine și pe cei ai marilor rețele comerciale (Asociația Marilor Rețele Comerciale din România) în data de 15 ianuarie 2018.

Scopul întâlnirii a fost acela de a facilita legătura dintre producători și comercianți astfel încât să fie identificate căile optime de colaborare pentru a exista interes de ambele părți implicate. La întâlnire au participat și experții din cadrul Direcției Generale de Industrie Alimentară împreună cu secretarul de stat coordonator, Mihai Vișan.

Reprezentanții retailerilor i-au asigurat pe cei care au luat parte la discuții că există deschidere și disponibilitate pentru a comercializa produse românești în marile lanțuri de magazine, fie că este vorba de carne și produse din carne de oaie, ori din alte tipuri de carne, fructe, legume etc., cu condiția să fie respectate anumite criterii. Între acestea, referindu-se la cele din carne de oaie îndeosebi, cei de la AMRCR au menționat următoarele: carnea să provină de la abatoare autorizate, să fie controlată sanitar-veterinar și să fie tranșată.  

La rândul lor, reprezentanții crescătorilor de ovine au precizat că animalele fermierilor sunt sacrificate în abatoare autorizate sanitar-veterinar, din acest punct de vedere fiind îndeplinite toate exigențele impuse, dar au subliniat că este important să existe un dialog între producători și comercianți pentru a cunoaște care sunt cerințele consumatorilor, în așa fel încât să existe interes de ambele părți.

În acest context, ministrul Petre Daea a afirmat că acest parteneriat între fermieri și retail-eri trebuie să debuteze, chiar dacă mai sunt unele aspecte ce trebuie perfectate: ”Este important să înceapă corect această colaborare, avem animale bune în România și în funcție de cerințele consumatorului sunt sigur, în timp, că se vor pune la punct toate detaliile.”

Reprezentanții retailerilor au adăugat că sunt alături de producătorii români pentru a găsi cele mai bune soluții în vederea dezvoltării unei relații de lungă durată în beneficiul consumatorilor, se arată în comunicatul transmis nouă.

Vizualizat: 2609 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

SUBVENȚII APIA 2020! NUMĂRUL DE CROTALII CARE TREBUIE SĂ FIE APLICAT ANIMALELOR!

SUBVENȚII APIA 2020! NUMĂRUL DE CROTALII CARE TREBUIE SĂ FIE APLICAT ANIMALELOR!

29 septembrie 2020 - 07:01

SUBVENȚII PENTRU ZOOTEHNIE. Animalele din ferme pentru care crescătorii beneficiază anul acesta de ajutorul național tranzitoriu (ANT) și de sprijinul cuplat zootehnic (SCZ) trebuie să fie identificate cu crotalii. AGROINFO vă pune la dispoziție informațiile furnizate nouă de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu privire la crotaliile pe baza cărora sunt înregistrate și identificate animalele din ferme.

15 OCTOMBRIE, TERMEN APIA PENTRU PLATA SUBVENȚIEI LA PĂȘUNE!

15 OCTOMBRIE, TERMEN APIA PENTRU PLATA SUBVENȚIEI LA PĂȘUNE!

29 septembrie 2020 - 06:32

SUBVENȚII APIA 2020. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță fermierii care au solicitat anul acesta subvenția APIA pentru pășune că trebuie să prezinte până la data de 15 octombrie 2020 documentele în baza cărora vor încasa banii. Informațiile de care au nevoie fermierii, pentru a respecta acest termen, au fost comunicate de APIA pentru AGROINFO.

CÂȚI CRESCĂTORI DE BOVINE IAU AJUTORUL DE 100 DE EURO PE CAP DE ANIMAL!

CÂȚI CRESCĂTORI DE BOVINE IAU AJUTORUL DE 100 DE EURO PE CAP DE ANIMAL!

28 septembrie 2020 - 17:45

TERMEN APIA 29 SEPTEMBRIE 2020. O singură zi a mai rămas pentru depunerea cererilor la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru ajutorul excepțional cu caracter temporar acordat crescătorilor de bovine care dețin minim 91 de capete bovine femele. Cuantumul ajutorului este de 100 de euro/cap de bovină femelă cu vârsta de minim 24 de luni la data de 1 iulie 2020.

ANUNȚ APIA DE ASTĂZI! PLATA AJUTOARELOR DE CRIZĂ PENTRU CRESCĂTORII DE ANIMALE!

ANUNȚ APIA DE ASTĂZI! PLATA AJUTOARELOR DE CRIZĂ PENTRU CRESCĂTORII DE ANIMALE!

28 septembrie 2020 - 16:34

ULTIMA ZI. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că se depun cererile de solicitare a ajutoarelor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovin, avicol și suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19, până la data de 29.09.2020, inclusiv.

SUBVENȚIE PENTRU FERMIERII AFECTAȚI DE PESTA PORCINĂ AFRICANĂ!

SUBVENȚIE PENTRU FERMIERII AFECTAȚI DE PESTA PORCINĂ AFRICANĂ!

28 septembrie 2020 - 10:59

GERMANIA. Guvernul german ia în considerare acordarea unui ajutor fermierilor, după scăderea preţurilor cărnii de porc, în urma descoperirii a 32 de mistreţi infectaţi cu pestă porcină africană, în landul Brandenburg, din estul ţării, a anunţat ministrul Agriculturii, Julia Kloeckner, transmite Reuters.

UNDE AU DISPĂRUT TERENURILE AGRICOLE DE LA AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI?

UNDE AU DISPĂRUT TERENURILE AGRICOLE DE LA AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI?

28 septembrie 2020 - 10:02

ACUM SE CAUTĂ HECTARELE DISPĂRUTE ÎN CEAȚĂ. Ministrul agriculturii, Adrian Oros, spune că a provocat deranj la Agenția Domeniilor Statului (ADS) unde sunt interese mari și unde se menține intenționat o situație cenușie ca să se poată întâmpla lucruri. Șeful de la Agricultură a declarat că se caută acum 110.000 hectare, gestionate de ADS, dar neintabulate.

CONDIȚIE APIA OBLIGATORIE! CINE ARE DREPTUL LA SUBVENȚIA APIA DE MAXIM 7.000 EURO/FERMA DE ANIMALE!

CONDIȚIE APIA OBLIGATORIE! CINE ARE DREPTUL LA SUBVENȚIA APIA DE MAXIM 7.000 EURO/FERMA DE ANIMALE!

28 septembrie 2020 - 09:03

ATENȚIE! CONDIȚIE APIA OBLIGATORIE! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de animale că este deschisă sesiunea pentru depunerea cererilor pentru ajutoarele excepționale acordate micilor crescători de animale în cadrul Măsurii 21. Care este condiția obligatorie pe care un crescător de animale trebuie să o îndeplinească pentru a încasa ajutorul?

CÂND PRIMESC FERMIERII ROMÂNI SUBVENȚIE DE 247 EURO/HA?

CÂND PRIMESC FERMIERII ROMÂNI SUBVENȚIE DE 247 EURO/HA?

28 septembrie 2020 - 07:57

SUBVENȚII APIA CA-N VESTUL EUROPEI. Ministrul agriculturii, Adrian Oros, le-a explicat fermierilor, la o întâlnire pe care a avut-o cu aceștia, zilele trecute, la Galați, că subvenția APIA pe hectar de care beneficiază agricultorii din România va ajunge la media europeană abia în 2026. În prezent, fermierii români încasează pe hectar sume mai mici decât media europeană.

MINISTRUL OROS: RENUNȚĂM LA ANT ȘI DĂM BANII LA SCZ!

MINISTRUL OROS: RENUNȚĂM LA ANT ȘI DĂM BANII LA SCZ!

28 septembrie 2020 - 06:57

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SUBVENȚIA APIA ÎNCASATĂ DE CEI MAI MULȚI FERMIERI? Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a declarat, la o întâlnire cu fermierii din Galați, că o soluție pentru a scăpa de vânătorii de subvenții este renunțarea la ajutorul național tranzitoriu (ANT), subvenția de care beneficiază cei mai mulți fermieri și crescători de animale, și transferarea banilor la sprijinul cuplat, subvenția de care beneficiază puțini crescători de animale.

NOILE SUBVENȚII APIA! MESAJ URGENT MADR PENTRU CRESCĂTORII DE ANIMALE!

NOILE SUBVENȚII APIA! MESAJ URGENT MADR PENTRU CRESCĂTORII DE ANIMALE!

27 septembrie 2020 - 20:10

COMUNICAT MADR AJUTOARE EXCEPȚIONALE! Ministerul Agriculturii anunță crescătorii de animale care beneficiază de ajutoarele excepționale acordate în contextul crizei sanitare că mai au doar două zile la dispoziție pentru depunerea cererii la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019

Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019

În standul producătorul suedez de la Agritechnica 2019 au fost prezentate o serie de noutăţi: semănătoarea de precizie şi de mare viteză - Temp L, grapa pentru pregătirea patului germinativ - NZ Extreme 1425 cu o lăţime de lucru de 14,25m şi sistem inovativ - Tempo WideLining - care oferă posibilitatea realizării de cărări tehnologice păstrând densitatea (plante/ha) şi care este destinat fermierilor care distribuie dejecţii lichide în culturile de porumb siloz.

#agroinfo, #vaderstad

Interviu cu Sorin Radu - reprezentant Väderstad România;

Reporter: Gheorghe Ghişe

Ridichea furajera - cea mai buna cultura pentru inverzire Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune! Fermy Show - Tratamentul la sămânță

Bancul zilei

Curaj

Curaj
Ca să-i dea curaj pacientului, stomatologul îi oferă înainte de a-i scoate măseaua câteva pahare de coniac, după care îl intreabă: Detalii