DISTRUSE DE GRINDINĂ ȘI ALTE FENOMENE METEO EXTREME! Ministrul agriculturii, Petre Daea, a declarat, marți seara la România TV, că suprafaţa agricolă afectată de fenomenele meteo extreme este undeva sub 7.000 de hectare la nivelul ţării, dar situaţia nu este atât de dramatică.
Petre Daea a declarat, marţi seara, că, în 2020, va exista în România un program de investiţii pentru extinderea sistemului antigrindină din Teleorman până în Dobrogea, iar judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa vor avea o altă protecţie.
"Va funcţiona şi în Bărăgan (sistemul de protecţie antigrindină n.r.). Dacă din 2004 până în 2017 doar şapte puncte de lansare au fost realizate în ţară, noi, accelerând, văzând, ştiind, cunoscând şi înţelegând aceste fenomene, în 2017 şi 2018 am realizat 60 de puncte de lansare şi vom lansa şi anul acesta 65. În Bărăgan este o altă abordare, într-un program de investiţii, unde, de anul viitor, din Teleorman până în Dobrogea, înţelegând judeţele acestea limitrofe Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa vor avea o altă protecţie", a precizat Daea, într-o intervenţie telefonică la România TV.
Datele prezentate, marţi, de către Petre Daea arată că suprafaţa agricolă afectată de fenomenele meteo extreme este undeva sub 7.000 de hectare la nivelul ţării, dar situaţia nu este atât de dramatică.
"Am făcut inventarul suprafeţelor. Situaţia nu este atât de dramatică ca suprafaţă şi asta ne bucură. Sigur ne întristează pentru fermierii care au fost atinşi. La nivelul ţării suprafaţa este undeva sub 7.000 de hectare. Facem această evaluare la faţa locului, vedem gradul de afectare, de calamitate, apoi luăm deciziile tehnice la faţa locului. Începem să reînsămânţăm în culturile înfiinţate în această primăvară şi este timp pentru a fi reînsămânţate şi a se relua cultura respectivă pe suprafeţele afectate. Sunt probleme la grâu, unde gradul de afectare până la această data ne indică faptul că nu există o pierdere totală, ceea ce înseamnă păstrarea culturii de grâu până la recoltare în aşa fel încât prin producţia pe care o obţin de pe aceste suprafeţe să reducă paguba pe care o au", a spus Daea.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), peste trei milioane de hectare cu grâu, orz şi rapiţă au fost însămânţate în toamna anului trecut, grâul ocupând mai mult de 68% din această suprafaţă. Astfel, în toamna anului 2018 s-a însămânţat o suprafaţă de 3.004.800 hectare, din care grâul ocupă 2.055.682 hectare, orzul 266.585 hectare şi rapiţa 476.936 hectare.
Surse: România TV, Agerpres