PĂȘUNEA COMUNALĂ NU E PROPRIETATE PERSONALĂ! Primarul comunei Drânceni din Vaslui își pierde scaunul pentru că i-a închiriat fiului său pășunea satului cu doar 25 de lei pe hectar. El a pierdut procesul cu Agenția de Integritate și va fi suspendat! În plus, va răspunde și penal pentru că și-a imaginat că pășunea satului e proprietatea lui.
Primarul comunei vasluiene Drânceni, Gelu Pecheanu, membru PSD, declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), în anul 2015, a pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) procesul cu instituţia şi urmează să fie suspendat din funcţie.
Iniţial, primarul a contestat decizia ANI la Curtea de Apel Iaşi, unde a pierdut de asemenea procesul, dosarul fiind înaintat la ÎCCJ.
Gelu Pecheanu a fost acuzat că a încheiat un contract cu o societate care aparţinea fiului său, prin care a concesionat o suprafaţă de 75 de hectare de păşune, la preţul de 25 lei/ha pe an, fiul său primind de la APIA subvenţii în valoare de 94.000 lei, susține PRO TV.
Primarul Gelu Pecheanu. Sursa foto: PRO TV.
“În astfel de situaţii, aşteptăm comunicarea instanţei, după care sunt nişte paşi procedurali care trebuie respectaţi. Secretarul comunei Drânceni va depune la Instituţia Prefectului o serie de documente, pe baza cărora prefectul va emite ordinul privind demiterea primarului. Ulterior, Guvernul va decide dacă în comuna Drânceni vor fi organizate alegeri anticipate pentru desemnarea unui nou primar”, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, subprefectul judeţului Vaslui, Mircea Gologan.
Până la desemnarea prin vot a unui nou edil, prerogativele primarului vor fi preluate de actualul viceprimar al comunei, iar din rândul consilierilor locali va fi aleasă persoana care să preia atribuţiunile viceprimarului.
În paralel cu acţiunea ANI, primarul Gelu Pecheanu va răspunde şi din punct de vedere penal pentru faptele sale, el fiind trimis în judecată pentru conflict de interese.