Anul acesta, în comuna argeşeană Şuşani, agricultorii s-au asociat într-un scop comun. Asociaţia acestora numără deja peste 500 de proprietari de pământ şi are ca obiect de activitate producţia de cereale.
„La început a fost destul de dificil ca oamenii să accepte ideea de a se înscrie în această asociaţie, fiindcă le amintea de vechile CAP-uri. Reticenţi, ca să spun aşa, au fost şi proprietarii privaţi de utilaje agricole, dar cu toate aceste impedimente, în Vâlcea, am reuşit să constituim cea mai mare asociaţie agricolă care produce grâu, porumb, soia, florea soarelui, triticale. Proprietarii primesc la sfârşitul anului agricol 600 kilograme pe hectar sau sunt remuneraţi. Asociaţia are utilaje agricole performante şi are planuri mari de dezvoltare şi sincer mai mulţi edili din celelalte localităţi au venit să se intereseze de această reuşită. Repet, cel mai important lucru este că trebuie depăşită mentalitatea omului, mai ales a celor care au în minte vechile CAP-uri”, a declarat luni primarul Gheorghe Staiu, potrivit Agerpres.
El a spus că respectiva asociaţie a reuşit să strângă suprafeţele agricole ale celor în vârstă, iar mulţi dintre tinerii satului s-au angajat în cadrul acestei ferme. În judeţul Vâlcea există în prezent cinci asociaţii agricole, care au ca obiect de activitate producţia de cereale, legume, dar şi în domeniul zootehnic.
Plăţi stimulative pentru asociere!
Începând din 2015, fermierii care vor utiliza suprafeţe de teren între 5 şi 30 de hectare vor primi încă 40 de euro în plus la hectar, pe lângă plata anuală. Plata este una stimulativă pentru asocierea agricultorilor
„Pentru a putea beneficia de această sumă, până la începerea campaniei 2015, de preluare a cererilor unice de plată pe suprafaţă, adică 1 martie 2015, fermierii care utilizează mai puţin de cinci hectare de teren trebuie să găsească soluţiile legale de comasare a terenurilor”, a declarat, în toamna trecută, Florian Pavel, director executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bihor.