APIA NU ARE 3000 DE DIRECTORI! Funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) din teritoriu și-au primit fluturașele pentru salarii și au văzut că duc mai puțini bani acasă. APIA e foc și pară pe declarațiile făcute astăzi, 6 februarie 2018, de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Inserăm scrisoarea primită la redacție de la un consilier APIA, membru în sindicatul APIA.
Din nou se încearcă manipularea grosolană a opiniei publice. De această dată, sursa manipulării este ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu.
În pofida afirmațiilor și garanțiilor inițiale, conform cărora prin aplicarea Legii salarizării nu se vor înregistra scăderi de salarii, sub presiunea crudei realități s-a revenit și s-a admis că sunt salarii care scad.
Justificarea oficială este aceea că scad salariile nejustificat de mari, salarii care, conform ministrului muncii, erau mai mari decât salariul președintelui, iar singurul exemplu dat, exemplu preluat în mod automat de toate televiziunile de știri, a fost salariul unui director APIA.
Afirmația este în totalitate falsă deoarece salarii mult mai mari au directorii similari din AFIR și Ministerul Fondurilor Europene. Dau ca exemplu aceste instituții deoarece toate 3 au un numitor comun și anume atragerea de fonduri europene, cu precizarea că în cele două instituții menționate salariile erau mai mari comparative cu salariile APIA, iar în 2018 nu numai că nu scad, ele cresc semnificativ.
Exemplul dat de ministrul muncii nu este corect și din punct de vedere al justificării nivelului de salarizare; un salariu este mare sau mic dacă este apreciat ca recunoaștere a muncii prestate pentru acel salariu – de exemplu, salariul minim pe economie poate fi foarte mare dacă el este încasat de o persoană care nu prestează nici o activitate cuantificabilă.
O a doua componentă de neadevăr din afirmațiile ministrului muncii, și în egală măsură a ministrului agriculturii, Petre Daea, este că la APIA scad doar salariile șefilor – directori, șefi servicii și de birouri. (domnul ministru Petre Daea afirma în luna decembrie că nu discută cu salariații APIA decât în luna februarie când vom primi fluturașii pentru luna ianuarie 2018)
Luna februarie a venit, am primit fluturașii și SURPRIZĂ- SCAD SALARIILE.
Pentru a demonstra minciuna, vă prezint comparativ un fluturaș cu datele lunilor decembrie 2017, respectiv ianuarie 2018.
Fluturașul este al unui consilier superior, gradație maximă deoarece noi reprezentăm aproximativ 70% din total salariați APIA, adică peste 3000 de consilieri.
Pentru că luna ianuarie a fost lună de bilanț vă supun atenției câteva date semnificative ale activității desfășurate in anul 2017. Datele prezentate, cu mici diferențe, sunt valabile pentru activitatea desfășurată de APIA în ultimii ani.
La data de 19 ianuarie 2018 rata absorbției curente a fondurilor europene pe total programe operaționale era de 5,47 %, respectiv 1,23 miliarde euro, în ceea ce privește perioada 2014-2020. Datele sunt furnizate de Miniaterul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fonduri Europene (MDRAPFE )
În 2017 România a atras 3,3 miliarde euro din banii alocați prin programele special din agricultură și dezvoltare rurală- grad de absorbție 99,9 % din Fondul European de Garantare pentru Agricultură(FEGA), 35% prin măsurile de dezvoltare rurală-PNDR 2020- finanțate din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală(FEADR) și de aproape 6% prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020(POPAM).
În ceea ce privește fondurile europene atrase în agricultură se impun următoarele precizări:
Principalele fonduri atrase în 2017 sunt cele din FEGA, atrase de APIA
Din total fonduri FEADER, ponderea cea mai mare, aproximativ 60%, sunt atrase tot de APIA prin măsurile delegate de AFIR către APIA.Cu alte cuvinte funcționarii APIA au primit, instrumentat și emis LISTELE DE PLATĂ, iar AFIR a raportat fondurile încasate.
APIA este singura instituție care a atras în fiecare an fondurile europene puse la dispoziția României în procen de peste 95%.
Pentru a putea aprecia efortul depus de funcționarii APIA, efort care a condus la rezultatele menționate vă propun spre analiză activitatea desfăsurata de un Serviciu Măsuri Specifice județean:
Măsuri instrumentate =10
Cerei primite și instrumentate = 2442
Valoare cereri instrumentate = 44.387.566,08 lei
Fonduri FEGA atrase = 686.418,30 euro
Fonduri FEADR atrase = 5.953.161,19 euro
Număr de salariți = 7
Dosare instrumentate per salariat = 349
Fonduri europene atrase per salariat = 79.043 euro pe lună
Ca o exemplificare a volumului de muncă depus pentru instrumentarea unui dosar, care are ca finalitate atragerea de fonduri europene, menționez un dosar de bunăstare la o fermă de păsări care inglobează peste 2700 de documente verificate și introduse în aplicația de instrumentare.
Prezentarea acestor date impune obligatoriu o explicație calificată și cu argumente din partea celor doi miniștrii, explicații care să lămurească următoarele realități:
1.De ce există diferențe de salarizare între cele 3 instituții care gestionează fonduri europene?
2.De ce salariile APIA sunt cele mai mici?
3.De ce în 2018 salariile la APIA scad, iar la celelalte două instituții cresc?
Aceste explicații sunt necesare deoarece condițiile actuale de salarizare ale personalului APIA încalcă flagrant principiilor enunțate în Secțiunea a4-a, Criterii de performanță, din Legea 153/2017 și duc inevitabil la concluzia că se urmăreste demotivarea noastră, consecința firească fiind scăderea gradului de implicare și scăderea corespunzătoare a fondurilor europene atrase de noi, cu finalitate stoparea dezvoltării sectorului agricol românesc.
În încheiere doresc să vă supun atenției prevederile din legea publicată în 2017, termenul prevăzut în lege și data la care a fost implementat efectiv.
Legea –cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în vigoare de la data de 01 iulie 2017.
SECȚIUNEA a 3-a Sporuri
Art. 23 – Sporuri pentru condișii de muncă
Locurile de muncă și categoriile de personal, precum și mărimea concretă a sporului de condiții de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulamentul cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare cu avizul Ministerului Muncii și Justiției Sociale.
La Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, normele s-au publicat în data de 30.01.2018, ORDIN NR.154 din 30.01.2018,astfel încât nu a fost posibilă aplicarea pentru luna ianuarie 2018.
Consilier județean APIA, Dan Sergiu Moroșanu