Adama
Vinasa Rompak

APIA: CINE BENEFICIAZĂ ANUL ACESTA DE AJUTOARE NAŢIONALE TRANZITORII pentru BOVINE!

Publicat: 13 februarie 2020 - 18:22
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

SUBVENȚII APIA 2020. AGROINFO vă pune la dispoziție toate informțiile de care aveți nevoie pentru a solicita, anul acesta, de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) ajutorul național tranzitoriu pentru bovine, subvenție achitată crescătorilor români de la bugetul de stat.

BENEFICIARII AJUTORULUI NAȚIONAL TRANZITORIU, SPECIA BOVINE

Beneficiarii sunt producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional.

Schemele de plată pentru bovine:
a) schemă decuplată de producție în sectorul lapte;
b) schemă decuplată de producție în sectorul carne.

Ajutoarele naționale tranzitorii - specia bovine, se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli înscrişi în evidenţa Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA cu cod unic de identificare, în funcţie de criteriile de eligibilitate.

ANT 7 SECTOR LAPTE. DATELE DE REFERINȚĂ.

Ajutorul național tranzitoriu pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte se acordă producătorilor agricoli înregistrați în sistemul cotelor de lapte care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

● Pentru fermierii înregistrați în Sistemul de administrare a cotelor de lapte până la data de 1 aprilie 2015:

a) la data solicitării ajutorului național tranzitoriu, exploataţia să fie înregistrată în RNE în care există cel puţin un animal identificat şi înregistrat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine şi/sau suine;
b) solicitantul să fi livrat şi/sau vândut direct o cantitate de minimum 3 tone de lapte în anul de cotă de referinţă (2012-
2013/2013-2014/2014-2015, după caz);
c) solicitantul să fie înregistrat în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2014 - 2015.

Ajutorul național tranzitoriu se acordă pentru o cantitate de minimum 3 tone de lapte produsă şi înregistrată la livrări şi/sau
vânzări directe în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă de referință.

● Pentru fermierii crescători de bovine care NU au fost înregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte cu exploatația cu cod ANSVSA din cerere, până la data de 1 aprilie 2015:

a) la data solicitării ajutorului național tranzitoriu, exploataţia să fie înregistrată în RNE în care există cel puţin un animal identificat şi înregistrat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine şi/sau suine;
b) solicitantul să fi comercializat o cantitate de minimum 3 tone de lapte pe exploataţia din cerere în perioada de referinţă.

Perioada de referinţă este perioada cuprinsă între data începerii depunerii cererii unice de plată a anului anterior şi ultima zi înainte de data începerii depunerii cererii unice de plată în primul an de cerere în care obţine un drept de plată pe exploataţia respective.

Prin excepţie pentru anul de cerere 2016 perioada de referinţă este cuprinsă între 1 aprilie 2015 şi ultima zi înainte de data începerii depunerii cererii unice de plată în anul 2016;

c) pentru fermierii care au obținut un drept la prima ANTZ 7-L pe exploataţia din cerere, pentru o perioadă de referință anterioară anului de depunere, plata ANTZ 7 – L se acordă doar pentru perioada de referință și cantitatea pentru care fermierul a obținut un drept la primă.

Pentru fermierii care NU au obținut un drept la primă pe exploataţia din cerere, pentru o perioada de referință anterioară anului de depunere, plata ANTZ 7 – L se acordă, pentru o cantitate de minimum 3 tone de lapte, comercializată în perioada de referinţă aferentă anului de cerere curent.

Dreptul la primă obţinut în anii anteriori pentru schema ANTZ 7 - L poate fi cedat în aceeași exploatație cu cod ANSVSA cu condiţia respectării cumulative a condiţiilor de eligibilitate, pentru următoarele cazuri:

a) între soţi;
b) în urma schimbării formei de organizare;
c) în urma moştenirii exploataţiei cu cod ANSVSA

ANT 8 SECTOR CARNE. DATE DE REFERINȚĂ

Ajutorul național tranzitoriu pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne se acordă producătorilor agricoli care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) deţin un efectiv de minimum 3 capete bovine purtătoare de primă provenite dintr-un transfer integral de animale purtătoare de primă şi/sau nepurtătoare de primă cu vârsta de minimum 16 luni la data de referinţă, înregistrate în RNE;
b) la data solicitării primei, exploataţia cu cod ANSVSA este înregistrată în RNE, în care există cel puţin un animal identificat şi
înregistrat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare din speciile bovine, ovine, caprine şi/sau suine;

Data de referinţă este ultima zi înainte de data începerii depunerii cererii unice de plată a fiecărui an de depunere pentru
exploataţiile cu cod ANSVSA nou-înfiinţate în perioada cuprinsă între data începerii depunerii cererii unice a anului anterior şi
ultima zi înainte de data începerii depunerii cererii unice în anul în curs.

Pentru anul de cerere 2020 datele de referință sunt:

- 31.01.2013 pentru exploatațiile înființate până la data de 31.01.2013 inclusiv;
- 17.04.2014 pentru exploatațiile înființate în intervalul 01.02.2013 – 17.04.2014 inclusiv;
- 31.03.2015 pentru exploatațiile înființate în intervalul 18.04.2014 – 31.03.2015 inclusiv;
- 29.02.2016 pentru exploatațiile înființate în intervalul 01.04.2015 – 29.02.2016 inclusiv;
- 28.02.2017 pentru exploatațiile înființate în intervalul 01.03.2016 – 28.02.2017 inclusiv;
- 28.02.2018 pentru exploatațiile înființate în intervalul 01.03.2017 – 28.02.2018 inclusiv;
- 28.02.2019 pentru exploatațiile înființate în intervalul 01.03.2018 – 28.02.2019 inclusiv;
- 29.02.2020 pentru exploatațiile înființate în intervalul 01.03.2019 – 29.02.2020 inclusiv.

Data de referinţă se stabilește în funcție de data intrării primului animal în exploatația cu cod ANSVSA conform înregistrărilor
existente in baza nationala de date (RNE) a ANSVSA.

Ajutorul național tranzitoriu schema decuplată de producție în sectorul carne se acordă pentru un efectiv de minim 3 capete
bovine purtătoare de primă provenite dintr-un transfer integral de animale purtătoare de primă şi/sau nepurtătoare de primă, pentru exploataţiile nou-înfiinţate cu vârsta de minim 16 luni, la care se adaugă şi tineretul bovin mascul şi/sau femel cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploataţie la data de referinţă.

Dreptul la primă obţinut în anii anteriori pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, poate fi cedat unei alte persoane pe baza unei declaraţii notariale/moștenit, în altă exploataţie înfiinţată ulterior datei de referinţă pentru care a fost stabilit dreptul la primă, în urma preluării integrale a animalelor purtătoare de primă, cu condiţia respectării cumulative a condiţiilor de eligibilitate, pentru exploataţiile nou-înfiinţate.

În cazul persoanelor juridice, dreptul la primă obţinut în anii anteriori pentru schema decuplată de producţie specia bovine sectorul carne poate fi cedat unei alte persoane juridice sau aceleiaşi persoane juridice rezultată dintr-o reorganizare cu excepţia divizării, atestată prin certificatul constatator de la ONRC, în altă exploataţie cu cod ANSVSA, înfiinţată ulterior datei de referinţă pentru care a fost stabilit dreptul la primă, în urma preluării integrale a animalelor purtătoare de primă, cu condiţia respectării cumulative a condiţiilor de eligibilitate, pentru exploataţiile nou-înfiinţate.

Dreptul la primă obţinut în anii anteriori pentru schema ANTZ 8 - C poate fi cedat în aceeaşi exploataţie, cu cod ANSVSA, cu condiţia respectării cumulative a condiţiilor de eligibilitate, în următoarele cazuri:

a) între soţi;
b) în urma schimbării formei de organizare;
c) în urma donării/vânzării exploataţiei cu cod ANSVSA;
d) în urma moştenirii exploataţiei cu cod ANSVSA.

ACTE NECESARE!

Documentele necesare acordării primei:
● copie de pe cartea de identitate/ buletinul de identitate/paşaport/ certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului/certificatul de înregistrare fiscală, după caz, iar în cazul reprezentantului, copie de pe datele de identificare, respectiv carte de identitate/buletin de identitate/paşaport;
● dovada deţinerii unui cont bancar activ;
● procură notarială în cazul în care fermierul persoană fizică împuterniceşte o persoană pentru depunerea cererii unice de plată în numele său ori pentru a-l reprezenta în relaţia cu APIA;
● copia de pe dovada de înregistrare a solicitantului în sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2014 - 2015 precum şi a cantităţilor de lapte livrate şi/sau vândute direct, în cazul fermierilor înregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte până la data de 1 aprilie 2015 și care nu au solicitat ANTZ7-Lapte, pentru exploatația cu cod ANSVSA din cerere, în anii de acordare anteriori.
● pentru fermierii neînregistrați în sistemul de administrare a cotelor de lapte până la data de 1 aprilie 2015, care solicită ajutor
național tranzitoriu pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte pentru perioada de referință aferentă anului de cerere curent, documentul specific care însoţeşte cererea unică de plată și care atestă livrarea/vânzarea/procesarea proprie a minimum 3 tone lapte este unul din următoarele, după caz:
i) copie de pe cel puţin un contract cu un cumpărător, valabil pe o perioadă de minimum 6 luni, însoţită de copii de pe cel puţin o factură sau de pe cel puţin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul care efectuează livrarea de lapte;
ii) copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol pentru producătorul persoană fizică
ce efectuează vânzarea directă a laptelui din care să rezulte cantitatea de lapte comercializată în perioada de referință aferentă anului curent;
iii) copie de pe avizul de însoţire a mărfii şi de pe dispoziţia de încasare a valorii/documente fiscale aferente laptelui comercializat pentru producătorul care efectuează vânzarea directă a laptelui prin automatele de lapte, indiferent de forma de organizare juridică, din care să rezulte cantitatea de lapte comercializată în perioada de referință aferentă anului curent;
iv) copie de pe factura/bonuri fiscale de vânzare directă a laptelui pentru PFA, II, IF şi SC, din care să rezulte cantitatea de lapte comercializată în perioada de referință aferentă anului curent;
v) pentru procesarea laptelui în unităţi proprii - copie de pe avizele de însoţire a mărfii care atestă livrarea şi de pe notele de intrare-recepţie în unitatea de procesare din care să rezulte livrarea şi recepţia a minimum 3 tone lapte la unitatea proprie de
procesare, în perioada de referinţă a anului de solicitare, precum şi copie de pe certificatul constatator emis de ONRC din care să reiasă obiectul de activitate, respectiv procesare lapte.

Fermierii neînregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte până la data de 1 aprilie 2015 care au obţinut dreptul la prima ANTZ pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte, într-un an anterior anului de cerere, pot solicita acest drept şi beneficia de primă doar pentru cantitatea pentru care au obţinut acest drept fără a mai prezenta documentele specifice prezentate mai sus.
● copia de pe paşaportul fiecărui animal/copie de pe documentele care atestă ieşirile din efectiv, după caz, pentru care se solicită ajutor național tranzitoriu pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne, în cazul exploataţiilor nou înfiinţate şi/sau pentru care nu s-a solicitat/beneficiat de primă în anii de acordare anteriori;

● În caz de cedare preluare/moștenire drept la primă ANTZ_7_L/ANTZ_8_C obţinut în anii anteriori:

a) în aceeași exploatație cu cod ANSVSA:
- copia de pe certificatul de căsătorie și declarație pe proprie răspundere de cedare a dreptului la prima pentru ANTZ_7_L/ANTZ_8_C a soțului/soției care a obţinut dreptul la prima în anii anteriori, în cazul în care prima pentru ANTZ_7_L/ANTZ_8_C este solicitată de soţia acestuia/ soţul acesteia.
- copie de pe certificatul de înregistrare/radiere precum și de pe documentul notarial de cedare a dreptului la primă pentru
ANTZ_7_L/ANTZ_8_C în cazul în care dreptul la primă a fost obţinut sub altă formă de organizare de către de solicitant în anii
anteriori; prin excepţie în cazul în care este schimbarea formei de organizare din PF în PFA/II/IF este necesar doar o declaraţie pe propria răspundere de cedare drept ANTZ_7_L/ANTZ_8_C;
- copie de pe documentul notarial de cedare a dreptului la primă pentru ANTZ_8_C în urma donării/vânzării exploatației cu cod
ANSVSA;
- copie de pe certificatul de moștenitor, certificatul de calitate de moștenitor sau copia anexei nr. 24 de la starea civilă a UAT, precum și copie de pe documentul notarial de cedare a dreptului la primă dacă sunt mai mulți moștenitori, în urma moștenirii exploatației cu cod ANSVSA pentru cazurile în care este moștenit dreptul la primă pentru ANTZ_7_L/ANTZ_8_C.

b) în altă exploataţie cu cod ANSVSA, înfiinţată ulterior datei de referinţă pentru care a fost stabilit dreptul la primă:
- copia de pe certificatul de căsătorie și declarație pe proprie răspundere de cedare a dreptului la prima pentru ANTZ_8_C a
soțului/soției care a obţinut dreptul la prima în anii anteriori, în cazul în care prima pentru ANTZ_8_C este solicitată de soţia
acestuia/soţul acesteia.
- copie de pe certificatul de înregistrare/radiere precum și de pe documentul notarial de cedare a dreptului la primă pentru ANTZ_8_C în cazul în care dreptul la primă a fost obţinut sub altă formă de organizare de către de solicitant în anii anteriori; prin excepţie în cazul în care este schimbarea formei de organizare din PF în PFA/II/IF este necesar doar o declaraţie pe propria
răspundere de cedare drept ANTZ_8_C
- copia de pe documentul notarial de cedare a dreptului la primă obținut în anii anteriori pentru ANTZ_8_C.
- copia de pe certificatul de moștenitor, certificatul de calitate de moștenitor sau copie a anexei nr. 24 de la starea civilă a unităţilor administrativ-teritoriale, însoțite de copiile documentelor notariale de cedare a dreptului la primă pentru ANTZ_8_C, din
partea celorlalți moștenitori, în cazul în care există mai mulți moștenitori , pentru cazurile în care este moștenit dreptul la primă
pentru ANTZ_8_C.
- declaraţie pe proprie răspundere privind motivul transferului integral al efectivului de animale şi a dreptului la prima pentru ANTZ_8_C în cazul în care solicitantul este beneficiarul dreptului la primă (sub aceeaşi formă de organizare) în anii anteriori.
- certificatul constatator de la ONRC a persoanelor juridice, în cazul în care prima pentru ANTZ_8_C este cedată unei alte
persoane juridice sau aceleiași persoane juridice rezultată dintr-o reorganizare cu excepția divizării, în altă exploataţie cu cod
ANSVSA, înfiinţată ulterior datei de referinţă pentru care a fost stabilit dreptul la primă.

Vizualizat: 18694 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii