COMUNICAT ANSVSA! Pleacă spre beneficiari a doua tranșă a plăților pentru despăgubirile proprietarilor de porci afectați de Pesta Porcină Africană, a anunțat miercuri, 5 septembrie 2018, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat transmis AGROINFO.
Până la această dată au fost finalizate dosare de evaluare aferente despăgubirilor pentru un număr de 3.129 de exploatații, în valoare totală de 47.600.390 lei. Dintre acestea 167, în valoare de 507.890 de lei au fost plătite.
Fondurile necesare se asigură din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), precum şi din fondurile aprobate cu această destinaţie, prin deciziile Comisiei Europene
Pentru asigurarea sumelor de bani necesare, ANSVSA a solicitat suplimentarea bugetului cu ocazia rectificării bugetare preconizate, cu suma de 212,272 milioane lei.
Prin urmare, Guvernul a prevăzut în proiectul de rectificare bugetară sumele suplimentare necesare, însă din cauza întârzierii obținerii avizului CSAT, prima rectificare a bugetului pentru 2018 nu a putut fi adoptată la timp.
În aceste condiții, pentru asigurarea fondurilor imediat necesare plății despăgubirilor, ANSVSA a solicitat Ministerului Finanțelor Publice (MFP) suplimentarea bugetului prin redistribuirea de credite de angajament și credite bugetare de la alți ordonatori, în sumă de 40 milioane lei, aferentă despăgubirii proprietarilor pentru animalele pierdute ca urmare a evoluției PPA.
Fonduri destinate despăgubirii proprietarilor de porci afectați de pierderea animalelor ca urmare a evoluției PPA, vor fi transmise mâine, 6 septembrie, către Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din județele afectate de această boală.
De la confirmarea primului focar de Pesta Porcină Africană în țara noastră, în data 31.07.2017, autoritățile au intervenit prompt și au acționat, în conformitate cu procedurile prevăzute de legislație, pentru lichidarea focarelor și prevenirea răspândirii virusului.
Imediat, a doua zi, 01.08.2017, a fost convocat Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, în vederea informării și adoptării unei Hotărâri privind stabilirea atribuțiilor pentru ministerele cu responsabilități în controlul bolii, conform Hotărârii de Guvern 830/2016, care stabilește Programul Național de Control și Planul de Contingență pentru pesta porcină africană.
Întruniri ale Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) au avut loc și în datele de 22.06.2018 (Hotărârea nr.1/2018), 06.07.2018 (Hotărârea nr.2/2018), 01.08.2018 (Hotărârea nr.3/2018) şi 28.08.2018.
Depistarea prezenței virusului în fermele unei exploatații, cu un efectiv de 45.000 de capete, a determinat autoritățile române să aplice măsuri suplimentare în regim de urgență, acte normative, mobilizări de forță umană și introducerea în dispozitiv a 11 instituții cu atribuții în domeniu și efective din armată.
Pentru controlul și combaterea eficientă a bolii și limitarea pierderilor generate de evoluția focarelor, guvernul a adoptat acte normative care reglementează compensarea pagubelor crescătorilor de porci cauzate de pierderea animalelor în acțiunile pentru lichidarea rapidă a focarelor de boală, dar și acordarea de stimulente financiare pentru notificarea cazurilor de porci mistreţi morţi şi pentru participarea vânătorilor la vânătoarea selectivă, se arată în comunicatul transmis de ANSVSA pentru AGROINFO.