Angajaţii Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, sucursala Moldova Sud, au primit timp de trei ani sporuri ilegale în valoare de 25% din salariul de bază.
„Consilierii Corpului de Control al ministerului Agriculturii consideră că sumele încasate în perioada 2007-2010 de angajaţii ANIF RA care nu făceau parte din structura compartimentelor de control C.F.P. (n.r. control financiar preventiv), sume ce totalizează 1,675 milioane de lei, s-a realizat cu încălcarea prevederilor Ordonanţei de Guvern nr.119/1999, privind controlul intern şi controlul financiar preventiv”, se arată în raportul întocmit pe 29 aprilie 2011.
Gaură în buget de 217.980 lei
La Sucursala Moldova de Sud, gaura în buget este de 217.980 lei. Directorul economic, Laurenţiu Curduman a primit sporuri de 27.010 lei, în timp ce un şef de serviciu financiar, opt economişti şi patru contabili au primit sume cuprinse între 10.000 şi 21.000 de lei.
Reprezentanţii sucursalei Moldova Sud spun că aceste sporurile primite de către cei 14 angajaţi sunt perfect legale. „Sporurile de 25 la sută din salariul de bază au fost date de către conducerea de la Bucureşti. Au dat ceva oamenilor şi acum vor să-i dea în judecată pentru asta”, spune Liviu Baltagă, inspector şef ANIF sucursala Moldova Sud.
„Cei care au primit spor de viză CFP (control financiar preventiv) se vor judeca cu Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare”, mai spune Liviu Baltagă.
sursa: adevărul.ro