NOI PIEȚE DIN 2017 PENTRU FERMIERII ROMÂNI! Fermierii români vor avea șansa să-și exporte produsele din fermă pe piața americană, anunță ministrul agriculturii, Achim Irimescu.
Am fost cu premierul Dacian Cioloș, în luna mai, în SUA, și am discutat cu omologii americani pentru deschiderea pieței americane pentru carnea de porc și suntem pe linie dreaptă. Sper ca, din anul 2017, să putem exporta pe piața americană. La fel, avem tratative cu Japonia și Coreea, destul de avansate. Deci, pe deschiderea piețelor, zic eu, că am reușit lucruri importante. Producătorii au apreciat asta. Important este să obții un preț remuneratoriu și nu să compensezi cu subvenția pierderea de preț pentru că, practic, exporți valută, spune ministrul agriculturii, Achim Irimescu.
Deschiderea de noi piețe este o veste excelentă pentru sectorul cărnii de porc din România, afectat de importurile masive. Producătorii români nu pot să țină pasul cu cei din Vest. Chiar dacă românul este un mare consumator de carne de porc, când merge la cumpărături alege prețul cel mai mic. Achim Irimescu spune că un kilogram de carne de porc importat a ajuns să se vândă și cu 3,5 lei.
Românii consumă cu preponderență carne de porc și cu toate acestea România este importatoare de carne de porc și fermierii care au crescut porci au dat faliment. Sunt conjuncturi nefavorabile în contextul pieței europene și pieței globale. Sigur, o cauză este embargoul pe piața rusă pentru produsele europene și atunci România a fost invadată efectiv de produse de la producători mai competitivi decât producătorii români, să recunoaștem. România beneficiază de sprijinul foarte mare pentru dezvoltarea și subvenționarea agriculturii din 2007, dar sunt state care beneficiază de zeci de ani și, sigur, au altă competitivitate, spune ministrul agriculturii.
După 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, țara noastră nu mai are nicio restricție la carnea de porc și porcii vii pe piața europeană.
Este semnificativ ce am reușit pentru că orice stat terț, deci din afara Uniunii Europene, Japonia, China, Coreea, pentru că suntem în tratative avansate cu ei, va întreba, de exemplu, la carnea de porc: care este regimul vostru pe piața europeană ? Dacă aveți restricții, vi le menținem și noi. Și de asta e important că am reușit să înlăturăm ultima piedică, explică ministrul Irimescu.
Exportul de carne de porc pe piețe terțe îi va avantaja, mai ales, pe producătorii mari de carne de porc, în timp ce pentru fermierul mic necazurile nu se termină. O soluție pentru a rezista și pentru a ține pasul cu cei mari ar fi asocierea.
În sectorul porcinelor s-a întâmplat un lucru important. România, cu câțiva ani în urmă, avea 4-5 milioane de porci în gospodăriile populației și 2 milioane în sistemul industrial. Iată că am ajuns cu situația inversă. Practic, avem 4 milioane de porci în sectorul industrial și 2 milioane în gospodăria populației, unde, zic eu, e o tendință normală. Dar odată cu cuplarea la piața europeană, noi am dat ajutorul pentru bunăstarea animalelor și a constituit un stimulent pentru mulți producători să intre în acest business.
Numai că, întotdeauna, producătorul mic are dificultăți de competitivitate pentru că are alte condiții. Și dacă, spre exemplu, mulți producători mici au dat faliment, nu același lucru s-a întâmplat cu Smithfield, care este cel mai mare producător român, produce un milion de porci anual și intenția dânșilor este să-și dubleze capacitatea în următorii doi ani, spune Achim Irimescu.