COMUNICAT. Ministrul agriculturii, Adrian Oros, negociază cu Asociația Băncilor pentru amânarea ratelor la creditele contractate de fermieri, anunță un comunicat al Ministerului Agriculturii, transmis pentru AGROINFO. Șeful MADR a avut astăzi o videoconferință cu miniștrii agriculturii din Belarus și Republica Moldova.
Reuniunea a vizat realizarea unui schimb de informații, prin împărtășirea de experiențe și inițiative cu privire la demersurile întreprinse pentru sprijinirea producătorilor agricoli și menținerea aprovizionării cu alimente în atenuarea efectelor pandemiei COVID-19 în agricultură, precum și identificarea de măsuri comune, necesare menținerii producției agricole în țările din regiune, cu accent pe furnizarea de contribuții agricole și protejarea sănătății fermierilor.
Adrian Oros a susținut necesitatea unei pregătiri foarte bune din partea autorităților pentru a diminua și contracara efectele negative ale crizei sanitare. În intervenția sa, ministrul Oros a prezentat situația sectorului agricol din România în contextul pandemiei, precum și măsurile întreprinse pe termen scurt: monitorizarea stocurilor și a prețurilor alimentelor.
Șeful MADR a informat că ministerul a efectuat demersuri pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă, cât și pentru sprijinirea tuturor sectoarelor din agricultură, care au suferit pierderi. Ministrul Oros a făcut referire la discuțiile recente purtate cu Asociațiile Băncilor pentru susținerea fermierilor în privința amânării ratelor la credite.
Totodată, Adrian Oros a transmis că Ministerul Agriculturii din România încurajează fermierii, îndemnându-i să conștientizeze importanța asigurării culturilor agricole împotriva fenomenelor climatice nefavorabile. În egală măsură, ministrul Oros a descris demersurile administrative realizate de Minister, prin mecanismele legislative specifice, în vederea susținerii consumului de produse autohtone, astfel încât să fie asigurate valorificarea producției agricole locale, redresarea și normalizarea activității în domeniul agroalimentar.
Schimbul de idei și bune practici au contribuit la crearea unui cadru regional de colaborare și consultare pentru ministerele agriculturii din regiune, ce ar putea facilita cooperarea eficientă și în timp util pentru măsurile de diminuare a impactului COVID 19 asupra producției și a comerțului agroalimentar.