TATUAREA OVINELOR ȘI CAPRINELOR! Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) a transmis un comunicat pentru AGROINFO cu privire la operațiunea de tatuare a ovinelor. AGROINFO a anunțat, în exclusivitate, demararea acestei acțiuni, chiar în ziua în care în România a început tatuarea ovinelor. Este o măsură în plus pentru împiedicarea fraudării subvențiilor europene.
În vederea implementării Ordinului nr. 1045/2018, pentru modificarea și completarea Normelor de apreciere a ovinelor și caprinelor de reproducție, aprobate prin Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 22/2006 au fost întreprinse următoarele:
1. În urma publicării în Monitorul Oficial, a OM 1045/2018, în data de 15 mai 2018, A.N.Z. a elaborat Procedura pentru Monitorizarea activității privind marcarea prin tatuare la speciile ovină/caprină, ca metodă suplimentară de identificare care se realizează astfel:
a) până la vârsta de 5 luni, produșii obținuți din ovinele/caprinele supuse controlului performanțelor de producție, obținuți din însămânțare artificială, montă naturală autorizată și transfer de embrioni, se marchează prin tatuare ca metodă suplimentară de identificare;
b) toate ovinele/caprinele, masculi și femele, animale de reproducție de rasă pură, care urmează să se înscrie într-un registru genealogic, se marchează prin tatuare ca metodă suplimentară de identificare.
2. Procedura, care cuprinde informațiile importate necesare implementării OM 1045/2018, a fost transmisă asociațiilor conducătoare a registrelor genealogice ale raselor de ovine și caprine, în 25 mai 2018, cu confirmarea primirii acesteia.
3. A.N.Z. a elaborat structura de cod pentru exploatațiile supuse lucrărilor de selecție, la nivel național, pe specii: conform Anexei 1
4. În baza acesteia, asociațiile conducătoare a registrelor genealogice au avut obligația să întocmească lista codurilor acordate fiecărei exploatații, să o comunice autorității competente și să o publice pe site-ul propriu pentru fiecare rasă. Până în acest moment, pentru respectarea cerințelor de înscriere a animalelor în registrul genealogic, "conform regulilor acelui registru" și implementarea prevederilor O.M. 1045/2018, asociațiile conducătoare a registrelor genealogice la rasele de ovine și caprine au luat următoarele măsuri:
1. Au acordat coduri pentru toți deținătorii afiliați registrelor genealogice rasiale, întocmindu-se o listă specifică fiecărui registru genealogic, care se va publica pe site-ul asociației respective.
2. Lista codurilor de tatuare pentru fiecare deținător a fost transmisă:
a) A.N.Z., pentru centralizare la nivel național și postarea acestor coduri pe site-ul instituției și inspecție;
b) asociațiilor acreditate pentru efectuarea controlului performanțelor de producție, afiliate registrelor genealogice, pentru implementare și control;
3. Au fost comandate și achiziționate trusele de tatuaj și materialele necesare efectuării tatuării animalelor.
4. A fost modificată aplicația informatică pentru a se permite introducerea codului de tatuare al fiecărui deținător de ovine/caprine cu efective înscrise în registrele genalogice;
5. Au fost organizate ședințe cu crescătorii în cadrul cărora aceștia au fost informați cu privire la obligativitatea folosirii marcării prin tatuare, ca metodă suplimentară de identificare, pentru ovinele și caprinele cuprinse în lucrările de selecție.
6. La nivelul a trei asociații conducătoare a registrelor genealogice a început efectiv procesul de tatuare, astfel:
- AJCO Dacia Hunedoara conducătoarea a registrului genealogic la rasa Țurcană
- ACO Dobrogea conducătoare a registrelor genealogice la rasele de tip Merinos, Lacaune, Suffolk.
- ACOC 2003 Călărași conducătoare a registrului genealogic al rasei Ile de France.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV! ASTĂZI A ÎNCEPUT TATUAREA OVINELOR DIN ROMÂNIA!
Concluzie: Toate asociațiile au întreprins măsuri în vederea tatuării ovinelor și caprinelor de reproducție, ca metodă suplimentară de identificare, activitatea fiind la început, însă în viitor acestea vor aplica întocmai prevederile OM 1045/2018, iar ANZ va monitoriza, cu ocazia controalelor specifice, pentru animalele înscrise în lucrările de ameliorare, existența tatuării.
ASOCIAȚII, SPECIA, RASE, COD