Adama
Vinasa Rompak

Află ce a declarat ministrul Agriculturii despre moțiunea liberalilor prin care i se cere demisia!

Publicat: 26 mai 2015 - 15:43
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Imediat după participarea la Conferința Națională LAPAR, ministrul Daniel Constantin s-a grăbit la Parlament, unde se dezbate moțiunea liberalilor: Agricultura ţării şi peste 1 milion de fermieri se zbat între secera lui Daniel Constantin şi ciocanul lui Victor Ponta.
 

Îmi pare extrem de rău că nu au fost inspirați colegii din opoziție și au depus o moțiune simplă într-un moment în care România trebuia să participe alături de Polonia, ca invitat special, la câteva discuții în două localități din China. Mă rog, dacă au considerat că este mai important să avem o dezbatere în Parlament, eu respect Parlamentul și de aceea am anulat  această deplasare. Sunt tratate 4 probleme. Din punctul meu de vedere, sunt probleme cu care se confruntă fermierul  în momentul de față. Nu este o moțiune cu viziune care să trateze o problemă de strategie sau viitorul agriculturii românești, a declarat Daniel Constantin în urmă cu două ore. Ministrul Agriculturii a mai spus că va răspunde politicos la toate punctele din moțiune.

Scopul călătoriei  în China, pe care șeful Agriculturii românești a fost nevoit să o amâne din pricina moțiunii prin care i se cere demisia, era deschiderea pieței pentru produsele românești. Am deschis deja pentru carne de porc, avem o societate care exportă, s-a intensificat exportul de vin. Cel mai important lucru era să negociem exportul de ovine, de miere și alte produse românești. Era o continuare a dialogului pe care l-am deschis și care s-a intensificat în ultimii doi ani, a adăugat ministrul Agriculturii.

Vizualizat: 1296 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Moțiune semnată de 53 de senatori:Liberalii cer demisia ministrului Agriculturii!

Moțiune semnată de 53 de senatori:Liberalii cer demisia ministrului Agriculturii!

Senatorii PNL au depus marţi, 19 mai 2015, o moţiune simplă la adresa ministrului Agriculturii, Daniel Constantin. Moţiunea a fost semnată de 53 de senatori liberali şi este intitulată „Să oprim jaful. Agricultura ţării şi peste 1 milion de fermieri se zbat între secera lui Daniel Constantin şi ciocanul lui Victor Ponta”.

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii