Cultivatorii de cereale din judeţul Buzău au obţinut producţii de cereale cu 50-80% mai mici decât anul trecut, din cauza secetei prelungite şi cer credite ieftine şi motorină subvenţionată pentru a putea relua ciclul de producţie în această toamnă.Aceştia avertizează totodată că seceta are efecte mult mai grave pentru agricultorii din sectorul zootehnic, care îşi sacrifică animalele sau le vând la preţuri de nimic.
"În judeţul Buzău, producţia la grâu este cu 50 la sută mai mică decât anul trecut, cea de floarea-soarelui cu 50-60 la sută mai mică, iar producţia de porumb cu 70-80 la sută mai mică. Pentru a putea relua procesul de producţie în această vară şi în toamnă avem nevoie de credite cu dobândă scăzută, motorină subvenţionată şi deblocarea subvenţiei pe suprafaţă începând cu data de 1 octombrie”, a declarat preşedintele Asociaţiei judeţene Buzău a cultivatorilor de cereale şi plante tehnice, Călin Valeriu, citat de Agerpres.
În ciuda secetei, producătorii de cereale vor atinge pragul de rentabilitate, datorită, în principal, creşterii preţului cerealelor la nivel internaţional, consideră Călin Valeriu.
Efect mult mai grav al secetei în sectorul zootehnic
Pentru producătorii din sectorul zootehnic situaţia este însă mult mai gravă. Creşterea preţurilor la cereale îi determină pe mulţi să îşi sacrifice animalele.
“Dacă vom primi ceea ce solicităm, vom relua ciclul agricol, dar un efect mult mai grav al secetei are loc în sectorul zootehnic, domeniu abia refăcut. Avem semnale că în loc să recolteze suprafeţele de porumb compromise şi să le însilozeze, fermierii taie animalele sau le vând la preţuri de nimic”, a mai spus preşedintele Asociaţiei judeţene Buzău a cultivatorilor de cereale şi plante tehnice, citat de Agerpres.