Din evidenţele Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi, puse la dispoziţie de directorul instituţiei, Ştefan Vasile, rezultă că în 14 comune gălăţene s-au întregistrat mortalităţi de animale în urma inundaţiilor.
Statistic, pe grupe de animale, situaţia se prezintă astfel: 11 cabaline moarte, 10 bovine, 239 ovine, 63 caprine, 50 suine, 17.354 păsări, 119 carnivore mici - câini şi pisici, 1.243 iepuri de casă şi 385 stupi de albine.
Valoarea totală a acestor pagube se ridică, potrivit estimărilor specialiştilor sanitar-veterinari, la aproximativ 650.108 lei.
Cele mai mari probleme au fost în comuna Cudalbi, unde s-a înregistrat cel mai mare număr de animale moarte, urmată de Costache Negri, Cuca, Rediu şi Corni.
Măsuri pentru sănătatea oamenilor şi a animalelor
De asemenea, în perioada de după valul de inundaţii care s-a abătut asupra localităţior din judeţul Galaţi, în noaptea de 11 spre 12 septembrie a.c., medicii veterinari au avut o agendă de lucru încărcată. Conform procedurilor de specialitate s-au aplicat unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea bolilor la animale, a celor transmisibile la om şi pentru controlul sanitar la produselor alimentare.
Astfel, potrivit şefului DSVSA Galaţi, Ştefan Vasile, în localităţile afectate, medicii veterinari oficiali şi de liberă practică au coordonat activităţile de mutare a animalelor din gospodăriile afectate în zonele sigure, au asigurat vaccinarea în regim de urgenţă contra antraxului a cabalinelor, bovinelor, ovinelor şi caprinelor care la data efectuării acţiunilor imunoprofilactice generale au fost sub vârstă sau într-una din stările fiziologice contraindicate acestei operaţiuni sanitar- veterinare.
Măsuri pentru ecarisarea teritoriului
De asemenea, sub controlul sanitar-veterinar s-a coordonat activităţile de strângere a cadavrelor şi dirijarea lor către incinerare şi s-a efectuat controlul potabilităţii surselor de apă pentru adăparea animalelor. Pentru cadavrele animalelor care nu au putut fi ecarisate la o firmă de incinerare şi neutralizare s-a emis o derogare de la DSVSA ca acestea să fie îngropate într-un loc dezinfectat corespunzător.