O bună parte din recolta de cartofi a anului trecut, rămasă pe stoc producătorilor din Harghita, va fi folosită pentru furajarea animalelor.
Previziunile sumbre din toamna anului trecut, potrivit cărora o cantitate mare de cartofi va ajunge la gunoi, nu s-au adeverit, susţine directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Harghita, Torok Jeno. Acesta a explicat că producătorii au redus preţurile, după ce au realizat că producţia a fost foarte mare şi nu vor avea cui s-o vândă.
„În toamna anului trecut, când am văzut ce producţie mare avem, mă gândeam că vom avea mult mai mulţi cartofi nevânduţi. Dar situaţia nu este atât de gravă ca în 2008, când s-a aruncat o cantitate mare de cartofi. (...) În ultimul timp am văzut permanent maşini ale cumpărătorilor care vin în judeţ după cartofi”, a spus Torok Jeno.
În acelaşi timp, şeful DADR a subliniat că motivul pentru care cartofii din judeţ nu ajung la gunoi este legat de faptul că zootehniştii preferă să-i folosească pentru furajarea animalelor, deoarece preţul cerealelor furajere este de patru ori mai mare.
„A intervenit ceva care salvează producătorii de cartofi. (...) Pentru un zootehnist merită să cumpere cartofi pentru animale, din cauză că acum cerealele furajere sunt de patru ori mai scumpe. Astfel au început să se cumpere cartofi pentru furajarea animalelor”, a explicat şeful DADR Harghita.
Torok Jeno consideră că o astfel de situaţie poate fi evitată dacă producătorii se organizează mai bine şi înfiinţează centre de prelucrare şi ambalare, astfel încât cartofii lor să ajungă în supermarketuri.
În plus, el susţine că şi consumatorii trebuie să conştientizeze faptul că producătorii români folosesc mai puţine îngrăşeminte şi pesticide, iar cartofii lor sunt mai săsnătoşi şi mai gustoşi.
sursa: Agerpres