Adama
Vinasa Rompak

Tulcenii au un singur abator autorizat pentru tăierea mieilor

Publicat: 16 martie 2012 - 11:37
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

În judeţul Tulcea, se pare că mieii vor fi tăiaţi într-un singur abator. În tot judeţul doar o unitate de acest tip este autorizată pentru sacrificarea mieilor, potrivit Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea, alte două unităţi putând fi autorizate temporar.

„În momentul de faţă, într-un singur abator din judeţul Tulcea, aflat în comuna Stejaru, s-ar putea sacrifica miei, alte două unităţi din raza localităţilor Ceamurlia şi Cerna putând fi autorizate temporar”, a spus directoarea DSVSA, Marilena Tertiş.

Potrivit sursei, în ultima săptămână, medicii veterinari au efectuat 168 de acţiuni pentru verificarea calităţii produselor comercializate în această perioadă, controalele soldându-se cu două sancţiuni în valoare de 1.320 de lei.

Şefa Direcţiei Sanitar-Veterinare a amintit totodată că, potrivit unui ordin al autorităţii naţionale de resort, producătorii dar şi consumatorii pot beneficia începând din acest an de analize ale produselor la preţuri cu până la 75% mai mici decât cele practicate anul trecut.
„Sunt tarife care au scăzut cu până la 75% faţă de cele din anul 2011. Laboratorul Tulcea are un număr de 96 de analize acreditate RENAR şi este de menţionat faptul că buletinele noastre sunt valabile în orice ţară a UE şi sunt în beneficiul producătorilor şi al consumatorilor”, a conchis directoarea DSVSA, Marilena Tertiş.
sursa: Agerpres

Vizualizat: 1698 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

FCBR: Până la finele acestei luni trebuie să se notifice către UE toate formele de plăţi CNDP

FCBR: Până la finele acestei luni trebuie să se notifice către UE toate formele de plăţi CNDP

Am stabilit, împreună cu ministerul, ca până la finele lunii martie să se notifice către Uniunea Europeană toate formele de plăţi naţionale complementare directe (CNDP) pentru a putea să primim răspunsuri, să ştim pe ce ne bazăm în anul 2012 ca şi forme de susţinere, de sprijin, a declarat pentru Agroinfo, Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR). 

Harghita: Ciobanii aşteaptă topirea zăpezii pentru a efectua tăierea mieilor de Paşte

Harghita: Ciobanii aşteaptă topirea zăpezii pentru a efectua tăierea mieilor de Paşte

Ciobanii din Harghita aşteaptă topirea zăpezii pentru a putea tăia mieii de Paşte. Mulţi dintre crescători spun că, dacă zăpada nu se va topi la timp, nu vor avea unde să-şi ducă oile la păscut.

INS: Numărul animalelor şi al păsărilor sacrificate a scăzut, în ianuarie

INS: Numărul animalelor şi al păsărilor sacrificate a scăzut, în ianuarie

În luna ianuarie 2012, numărul animalelor şi al păsărilor sacrificate, precum şi greutatea lor în carcasă au scăzut la toate speciile în comparaţie cu luna decembrie 2011, cea mai mare reducere înregistrându-se la ovine şi caprine (-60,6% la numărul de sacrificări, respectiv -59,8% la greutatea în carcasă), relevă datele provizorii ale Institului Naţional de Statistică (INS).

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Puma 260 AFS Connect - în premiera în România

Alături de cele peste 50 de maşini şi echipamente agricole expuse la Agriplanta, Titan Machinery România a prezentat cele mai noi şi moderne tehnologii pentru agricultura de precizie şi irigaţii. De asemenea, cel mai mare model din gama Puma - 260 AFS Connect a fost prezentat în premieră în România.

Interviu cu Bogdan Constantin, PR & Communication specialist Titan Machinery România.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La cumpărături

La cumpărături
Un tip făcea cumpărături într-un supermagazin cu un cărucior în care era şi băieţelul său de doi ani. Detalii