SUBVENȚIILE DEPIND DE ACESTE DEFINIȚII! Sunt schimbări la definițiile în lege de care depinde încasarea subvențiilor APIA de către fermieri. Cele mai multe modificări se referă la sectorul zootehnic. ATENȚIE! Ministerul Agriculturii a modificat, printr-un proiect de act normativ, criteriile de eligibilitate pentru mai multe scheme de plată din agricultură. Proiectul este publicat pe pagina oficială MADR!
Ordinul 619/2015 care privește toate criteriile de eligbilitate pentru încasarea subvențiilor de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a fost modificat. Definițiile bivoliței de lapte, a vacii de lapte, a vacii de carne, etc. au fost completate. Aceste schimbări sunt foarte importante când solicitați subvențiile pentru animale la APIA. Ceea ce noi subliniem cu roșu este noutate și nu există în vechea formă a Ordinului subvențiilor.
Astfel, ”bivoliţă de lapte” înseamnă femela din specia bubaline care a fătat cel puţin o dată şi are cel puţin un produs înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor, RNE, până la data-limită de depunere a cererilor fără penalizări sau până la data notificării către APIA a cazului de circumstanță naturală, pentru bivolița de lapte care înlocuiește animalul cu circumstanță naturală.
”Vacă de lapte” înseamnă femela din specia taurine care a fătat cel puţin o dată şi are cel puţin un produs înregistrat în RNE până la data-limită de depunere a cererilor fără penalizări sau până la data notificării către APIA a cazului de circumstanță naturală, pentru vaca de lapte care înlocuiește animalul cu circumstanță naturală.
”Vacă din rasă de carne” înseamnă femela din specia taurine din rase de carne care a fătat cel puţin o dată şi are cel puţin un produs înregistrat în RNE până la data-limită de depunere a cererilor fără penalizări sau până la data notificării către APIA a cazului de circumstanță naturală, pentru vaca de carne care înlocuiește animalul cu circumstanță naturală.
”Vacă metisă cu rasă de carne” înseamnă femela din specia taurine care a fătat cel puţin o dată şi are cel puţin un produs înregistrat în RNE până la data-limită de depunere a cererilor fără penalizări sau până la data notificării către APIA a cazului de circumstanță naturală, pentru vaca metisă de carne care înlocuiește animalul cu circumstanță naturală.
În vechea formă a Ordinului subvențiilor, la aceste definiții nu era menționată o dată limită și nici circumstanța naturală. Deci, ceea ce noi am subliniat cu roșu este noutate.
Alte definiții modificate:
Crescător de animale – persoana fizică sau juridică care are în posesie permanentă animale înscrise în RNE, în calitate de proprietar de animale şi/sau proprietar de exploataţie.
Pajiști permanente - terenurile utilizate ca pășune sau fâneață.
Parcelă agricolă - o suprafaţă continuă de teren, care face obiectul unei declaraţii din partea unui singur fermier, cu aceeaşi categorie de folosinţă, pe care se cultivă o singură grupă de culturi, cu toate acestea, în cazul în care se solicită o declaraţie separată privind utilizarea unei suprafeţe care face parte dintr-o singură grupă de culturi în temeiul Regulamentului
(UE) nr. 1307/2013, utilizarea respectivă limitează suplimentar, dacă este necesar, suprafaţa respectivă.