ANUNȚ OFICIAL! Agenția Națională de Zootehnie anunță că a început verificările în fermele de animale care au solicitat subvenția de 87 de euro la ovine și 200 de euro la bovine. Este vorba despre plăți pentru animale din rase în pericol de abandon, Pachetul 8, Măsura 10 agro-mediu și climă, PNDR 2020.
Conform reglementarilor în vigoare a început controlul la fața locului pentru verificarea respectării de către fermieri a condițiilor de eligibilitate privind cerințele ce trebuiesc îndeplinite, în vederea acordării subvenției pe Pachetul 8, Măsura 10, PNDR, pentru animalele în pericol de abandon - Campania 2019, care cuprinde un număr de 132 fermieri.
Perioada de control se va încadra în termenul de 60 de zile de la începerea controlului, conform OM nr.413/2018 privind controlul pe teren pentru femelele adulte de reproducție, de rasă pură în pericol de abandon, anunță ANZ, într-un comunicat transmis pentru AGROINFO.
Vă reamintim condițiile de eligibilitate pentru această subvenție și cuantumul acestei plăți pentru fiecare specie:
CONDIȚII
Pentru a beneficia de Pachetul 8, Creşterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon din Măsura 10, solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
● să dețină femele de reproducție de rasă pură locală în pericol de abandon din speciile prevăzute în program, înscrise în registrul genealogic al rasei - secțiunea principală;
● să se angajeze să menţină angajamentul de agro-mediu pentru o perioadă de minimum 5 ani, de la data semnării acestuia;
● să se angajeze să respecte cerinţele de bază relevante și cerinţele specifice pachetelor de agro-mediu pentru care aplică;
● să se angajeze să ţină o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu (de bază şi specifice la nivelul efectivelor aflate sub angajament).
Plata compensatorie este plătită anual, ca sumă fixă pe UVM ( calculat pentru femelele adulte de reproducție de rasă pură), fiind acordată în urma asumării unor angajamente voluntare pe o periodă de 5 ani.
CUANTUM SUBVENȚIE
Ovine: 87 €/UVM/an
Ecvidee: 200 €/UVM/an
Caprine: 40 €/UVM/an
Porcine: 176 €/UVM/an
Bovine (taurine și bubaline): 200 €/UVM/an
Coeficientul de conversie după care calculează APIA:
Tauri, vaci și alte bovine de mai mult de doi ani și ecvidee de mai mult de șase luni - 1,00 UVM/cap
Bovine între șase luni și doi ani - 0,60 UVM/cap
Bovine de mai puțin de șase luni - 0,40 UVM/cap
Ovine/caprine - 0,15 UVM/cap (circa 7 ovine/caprine pe hectar)
LISTA RASELOR DE ANIMALE
Rasele locale în pericol de abandon din România, ținând seama de pericolul (gradul de risc) în care se află acestea, conform prevederilor art. 7(3) al Regulamentului (UE) nr. 807/2014, sunt:
● Ovine: Țigaie cu cap negru de Teleorman, Rațca (Valahă cu coarne în tirbușon), Karakul de Botoșani, Merinos de Suseni, Merinos Transilvănean, Merinos de Cluj, Merinos de Palas, Ţigaie – varietatea ruginie.
● Caprine: Carpatina, Alba de Banat.
● Taurine: Sura de Stepă,
● Bubaline: Bivolul românesc
● Ecvidee: Furioso North Star, Huțul, Gidran, Semigreul românesc, Shagya Arabă, Nonius, Lipițan.
● Porcine: Bazna, Mangalița.