Agroinfo
Agroinfo Agroinfo Agroinfo
KWS+
Reclama header after big part 2
Reclama header after big part 3

S-au aprobat 309.500 de euro pentru depozitarea privată a cărnii de porc

Publicat: 02 iunie 2016 - 21:28
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, acordarea ajutorului financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc. 

Valoarea totală a ajutorului este de 309.500 de euro, se acordă ca sprijin din Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA și se prefinanțează din sumele alocate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2016 din venituri din privatizare.

De respectivul ajutor financiar beneficiază persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale și/sau persoanele juridice, plătitoare de TVA, care îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația europeană în domeniu (Regulamentul (CE) nr.826/2008 al Comisiei – de stabilire a normelor comune de acordare a ajutorului pentru depozitarea privata a anumitor produse agricole).

Cum se procedează?
Ajutorul se acordă pentru cererile depuse începând cu data de 4 ianuarie 2016. Cererile se raporteaza la o perioada de depozitare de 90, 120 si 150 zile. Fiecare cerere trebuie să se refere doar la una din categoriile de produse aflate în Anexa și trebuie să acopere o cantitate minimă de cel puțin 10 tone produse dezosate și cel puțin 15 tone pentru celelalte produse. Dupa aprobarea cererii, plata se va face în contul beneficiarului, în termen de 5 zile de la alimentarea contului APIA cu suma solicitată și aprobată.
Sprijinul financiar se implementează de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și rețeaua sa teritorială.

De asemenea, APIA va pune la dispoziția solicitanților formularistica și documentația necesara aplicării corecte a măsurii de acordarea a jutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc și elaboreaza metodologia de aplicare a masurii şi ghidul solicitantului.

Vizualizat: 651 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Dronele devin o opţiune pentru agricultură

Dronele devin o opţiune pentru agricultură

IQ Robotics, o companie românească cu sediul în Braşov, a adus la INDAGRA o dronă pentru aplicarea tratamentelor fito-sanitare, care a stârnit interesul multor fermieri. Drona este controlată prin calculator, de unde i se stabileşte harta şi misiunea, având o autonomie de zbor între 10 şi 15 minute, în funcţie de complexitatea operaţiunii şi condiţiile de lucru.

Reporter: Liviu Gordea
Operator imagine: Claudiu Borobei

AGROSEL adoptă o nouă identitate - HEKTAR Piscicultura are nevoie de susţinere! APAN Horticultură - Indagra 2019

Bancul zilei

La restaurant

La restaurant
Un restaurant foarte elegant. Detalii