Sprijinul financiar pentru bunăstarea la porci şi păsări, plătit din bugetul de stat, va fi acordat, de anul viitor, prin PNDR (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală), din fonduri europene, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, în 11 octombrie a.c., la întâlnirea cu membrii Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor.
Crescătorii de porci şi cei de păsări îşi vor primi banii până la sfârşitul lui martie 2012
Tabără a mai spus că banii pentru aplicarea măsurilor privind bunăstarea la porci şi păsări au fost deja alocaţi, iar plata acestui sprijin va fi finalizată până la sfârşitul lui martie 2012.
„Anul acesta, până-n luna martie, exact pe ce vorbeşte domnul Rădulescu se dau bani. Ca atare, deja, sunt daţi bani în avans. Dăm drumul până la 31 martie 2012. Am dat un comunicat la momentul oportun. Deci noi ar trebui să dăm banii la sfârşitul lunii octombrie, atunci se încheie procedura, dar am dat banii în avans. Am avut un acord cu băncile. Pe baza adeverinţei de la APIA s-au dat în avans aceşti bani. Pentru ceea ce înseamnă bunăstare la porc şi pasăre noi facem decontarea şi returnăm banii acum când intră conform procedurii”, a spus ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.
Tabără: Statul nu are bani pentru aceste măsuri de sprijin după 2012
Acesta a precizat că suma de 230 mil. euro alocată pentru implementarea măsurilor privind bunăstarea la porci şi păsări se referă la perioada 2011-2012, în timp ce pentru perioada de după 2012 nu au mai fost alocate fonduri de la bugetul de stat.
„Planul respectiv de susţinere a celor două sectoare rămâne să-l transferăm pe PNDR, adică pe bani din sursă europeană. E o soluţie, nu avem din bugetul naţional pentru că se intră pe un deficit. Intrăm, pentru că sursele financiare sunt pe PNDR şi de acolo putem susţine consistent. Sigur că este problemă la compensaţiile la investiţiile care se fac pentru performanţă în creşterea păsărilor şi a porcilor. Ăsta este sistemul în toată Uniunea Europeană”, a explicat ministrul Agriculturii.
Valeriu Tabără a prezentat în 11 octombrie 2011 deputaţilor din Comisia de Agricultură o situaţie la zi sectorului agricol şi a răspuns întrebărilor acestora.