Adama
Reclama header after big part 2
AGRICOVER

Cereri pentru depozitarea cărnii de porc, din 4 ianuarie. Sprijin între 168 euro şi 364 euro pe tonă

Publicat: 29 decembrie 2015 - 14:56
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Producătorii de carne de porc pot depune la APIA, din 4 ianuarie 2016, cereri de solicitare a ajutorului acordat pentru depozitarea privată a cărnii de porc. Iată care sunt condiţiile şi ce sume vor primi!

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în data de 14 decembrie 2015 a fost adoptat de către Comisia Europeană Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2334 de deschidere a depozitării private pentru carnea de porc și de stabilire în avans a cuantumului ajutorului. Regulamentul stabilește tipurile de produse eligibile, perioadele de depozitare, garanțiile aferente cererilor de sprijin, precum și cuantumul ajutorului pentru fiecare categorie de produs. Condițiile generale de derulare a măsurilor de depozitare privată sunt stabilite prin Reg. (CE) NR. 826/2008 din 20 august 2008.

Perioada de stocare, conform Regulamentelor Comunitare, poate fi de 90, 120 sau 150 de zile. Cantitatea minimă la care se referă o ofertă/cerere este de 10 tone în cazul produsului dezosat şi 15 tone în cazul produsului cu os.

Produsele eligibile (prevăzute în anexa la Reg. (UE) nr. 2334/2015) trebuie să provină de la porci crescuţi în UE în ultimele două luni şi sacrificaţi în abatoare agreate de UE pentru punerea pe piaţa comunitară, în maximum 10 zile înaintea datei de introducere în stoc.

Iată sumele forfetare de sprijin stabilite prin Reg.(UE) nr. 2334/2015:

Categoria 1 (Semicarcase fără picioarele anterioare, coadă, rinichi, diafragmă şi măduva spinării, Carcase întregi de animale cu o greutate de până la 20 kg): 90 zile - 274 euro/tonă, 120 zile - 291 euro/tonă, 150 zile - 307 euro/tonă;

Categoria 2 (Spete, Părţi anterioare, Spinări, cu sau fără ceafă, sau numai ceafă separată, spinări): 90 zile - 304 euro/tonă, 120 zile - 318 euro/tonă, 150 zile - 332 euro/tonă;

Categoria 3 (Picioare, spete, părţi anterioare, spinări cu sau fără ceafă, sau numai ceafă separată, spinări cu sau fără cotlet, dezosate): 90 zile - 335 euro/tonă, 120 zile – 350 euro/tonă, 150 zile – 364 euro/tonă;

Categoria 4 (Piept, întreg sau tăiat dreptunghiular): 90 zile – 250 euro/tonă, 120 zile – 264 euro/tonă, 150 zile – 278 euro/tonă;

Categoria 5 (Piept, întreg sau tăiat dreptunghiular, fără şorici şi coaste): 90 zile – 269 euro/tonă, 120 zile – 284 euro/tonă, 150 zile – 298 euro/tonă;

Categoria 6 (Părţi tranşate din „mijloc”, cu sau fără şorici sau grăsime, dezosate): 90 zile – 272 euro/tonă, 120 zile – 288 euro/tonă, 150 zile – 304 euro/tonă;

Categoria 7 (Slănină cu sau fără şorici): 90 zile – 168 euro/tonă, 120 zile – 175 euro/tonă, 150 zile – 182 euro/tonă.

Sacrificări porcine_b

Pentru a fi eligibilă, oferta/cererea de sprijin privind depozitarea privată a cărnii de porc va fi însoţită de dovada constituirii unei garanţii în valoare de 20% din cuantumul ajutorului solicitat şi care trebuie depusă cel târziu înainte de data limită de semnare a contractului. Garanţiile pot fi depuse sub formă de numerar în contul APIA, scrisoare de garanţie bancară, emisă de o bancă comercială înscrisă în Registrul de evidenţă al BNR sau garanţie emisă de o societate de asigurare.

După 60 de zile de depozitare, operatorul poate solicita o singură plată în avans. Cererea de plată în avans trebuie însoţită de dovada constituirii unei garanţii egale cu plata în avans plus 10%.

Pot beneficia de ajutor la stocarea privată a cărnii de porc toate persoane fizice autorizate, II, IF sau juridice, plătitori de TVA, de pe teritoriul UE şi care: desfăşoară activitatea în sectorul cărnii şi/sau cel al creşterii animalelor şi sunt înscrişi în Registrul Comerţului; dispun, în vederea stocării, de instalaţii corespunzătoare autorizate sau au încheiate cu terţi autorizaţi contracte de depozitare; au autorizaţie sanitar - veterinară.

Pentru precizări suplimentare, beneficiarii pot contacta APIA la adresa de e-mail zootehnie.apia@apia.org.ro sau la numărul de telefon 021.200.50.26.

Vizualizat: 1835 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Pestă porcină la o fermă mare din vestul țării. Aproape 40.000 de porci, uciși!

Pestă porcină la o fermă mare din vestul țării. Aproape 40.000 de porci, uciși!

11 octombrie 2022 - 17:05

Laboratorul Direcției Sanitare Veterinare Timiș a confirmat prezența virusului pestei porcine africane (PPA) în ferma Smithfield de la Parța, județul Timiș.

Ministrul Agriculturii: 771.000 de porci au fost ucişi din cauza pestei porcine africane, în 2021!

Ministrul Agriculturii: 771.000 de porci au fost ucişi din cauza pestei porcine africane, în 2021!

10 aprilie 2022 - 23:20

România a pierdut, în 2021, 771.000 de porci, respectiv 92 de milioane de kilograme de carne de porc, din cauza pestei porcine africane, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

ANSVSA: Aproape 100 de focare noi de pestă într-o săptămână! Peste 62.500 de porci afectaţi de PPA

ANSVSA: Aproape 100 de focare noi de pestă într-o săptămână! Peste 62.500 de porci afectaţi de PPA

22 august 2021 - 19:11

Aproape 100 de focare noi de pestă porcină africană (PPA) au fost confirmate de veterinari în ultima săptămână, în 19 judeţe. Mai mult de jumătate dintre noile focare de PPA sunt în două judeţe din sudul ţării.

Importurile Chinei de PORUMB din mai au atins un nivel istoric

Importurile Chinei de PORUMB din mai au atins un nivel istoric

21 iunie 2021 - 09:48

Importurile de porumb ale Chinei în luna mai au crescut cu 70,8% față de luna aprilie și au fost de patru ori mai mari față de aceeași lună din 2020, atingând astfel cel mai mare volum lunar şi un nou record istorc de 3,16 milioane de tone, au arătat datele furnizate de către Administrația Generală a Vămilor din China. Accelerarea ritmului achiziţiilor de furaje se datorează cererii venite din sectorul creşterii animalelor.

Pesta porcină africană - noi MUTAŢII confirmate în China

Pesta porcină africană - noi MUTAŢII confirmate în China

05 martie 2021 - 12:50

Concluziile unor studii efectuate de cercetătorii de la Harbin Veterinary Research Institute şi publicate în revista Life Sciences (publicație a Science China) urmăresc mutațiile virusului ASF (African Swine Fever / Pesta porcină africană) care au apărut în China. În total au fost izolaţi și caracterizaţi 22 de viruși aparținând genotipului II ASFv, toţi având mutaţii, pierderi sau înlocuiri de secvenţe genice în comparație cu „HLJ / 18”, cel mai vechi virus izolat din China.

Exporturile de CARNE de PORC din UE au atins un nivel RECORD în 2020

Exporturile de CARNE de PORC din UE au atins un nivel RECORD în 2020

22 ianuarie 2021 - 14:01

În primele zece luni ale anului 2020, Uniunea Europeană (+UK) a exportat mai multă carne de porc decât în tot anul 2019, stabilind astfel un nou record. Această creştere a exporturilor de carne de porc din UE+UK a fost determinată de cererea puternică venită din partea Chinei şi în ciuda restricțiilor de transport, sacrificare și export datorate crizei coronavirusului, dar și apariția unor noi focare de pestă porcină africană (PPA) în unele state UE.

ANSVSA ASTĂZI: 409 FOCARE ACTIVE DE PESTĂ PORCINĂ AFRICANĂ!

ANSVSA ASTĂZI: 409 FOCARE ACTIVE DE PESTĂ PORCINĂ AFRICANĂ!

18 decembrie 2020 - 17:56

COMUNICAT. La data de 16.12.2020, sunt active un număr de 409 de focare PPA, din care 4 focare în exploatații comerciale și 6 focare în exploatații comerciale de tip A, anunță Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, într-un comunicat transmis astăzi pentru AGROINFO.

APIA: Peste 8 MILIOANE de euro AUTORIZATE LA PLATĂ!

APIA: Peste 8 MILIOANE de euro AUTORIZATE LA PLATĂ!

01 aprilie 2020 - 13:37

BANI PENTRU CRESCĂTORII DE ANIMALE. APIA anunță că efectuează plata beneficiarilor Măsurii M215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet a) Plăţi în favoarea bunăstării porcine.

Germania a scăzut sacrificările de porci. Cu cât?

Germania a scăzut sacrificările de porci. Cu cât?

06 martie 2020 - 11:47

Conform rezultatelor preliminare publicate recent de Oficiul Federal de Statistică din Germania (Destatis), anul trecut au fost sacrificate în abatoarele comerciale germane un număr total de 59,7 milioane de porci, vaci, oi, capre şi cai.

China: Producţia de carne de porc a scăzut cu peste 20% în 2019

China: Producţia de carne de porc a scăzut cu peste 20% în 2019

25 ianuarie 2020 - 16:06

Pesta porcină africană a produs pagube enorme economiei chineze, iar datele oficiale indică faptul că în 2019 a rezutat o scădere a producţiei de carne de porc de 21,3 procente.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Headerele OROS pentru recoltat porumb și floarea-soarelui

Headerele OROS pentru recoltat porumb și floarea-soarelui

Compania producătoare de headere OROS Linamar a venit cu artileria grea la INDAGRA 2022! În atenția vizitatorilor a fost headerul de recoltat porumb OROS Cornado pe 12 rânduri rabatabil cu tocător de tulpini pe fiecare secție și viteza de lucru de până la 15 km/h. Noutatea cu care s-au prezentat anul acesta la INDAGRA este hederul de floarea-soarelui SUNIN care are o distanță de 9 metri și recoltează independent de lățimea de semănat.

Soiul de grâu IRIS, producţie de peste 11 tone la hectar, cu genetica ITC Seeds! Cich: îngrășăminte chimice azotoase și fosforice produse la Năvodari! Cum se pastrează merele peste iarnă!

Bancul zilei

Întâmplare...

Întâmplare...
Un tip vine acasă de la serviciu şi observă cu stupoare că în gura dobermanului său era iepuraşul vecinilor. Detalii