Strategia pentru agricultură este “o analiză minuţioasă” a sectorului agricol din România cu scopul elaborării unui cadrul strategic orientativ pentru dezvoltarea agriculturii şi pentru perioada 2014-2020, a declarat preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii, Valeriu Steriu.
“Obiectivul propus în acest raport este de elaborare a unei viziuni şi obiective strategice pentru perioada 2014 - 2020, unde avem creionate şi sumele şi politicile agricole comune. Este un document elaborat, o analiză minuţioasă. Proiectul va avea nevoie de contribuţia fermierilor şi a organizaţiilor profesionale, a mediului universitar.(...) Plecăm într-adevăr de la analiza resurselor atât umane, cât şi de sol şi apă. Sunt analizate minuţios. Practic cele 84 de pagini fac o radiografie a ultimilor 20 de ani, unde ne aflăm, dar şi a tendinţelor în perioada următoare”, a spus Steriu.
Principalele obiective ale raportului sunt legate de garantarea securităţii alimentare a României, atât prin consumul intern, dar şi prin ceea ce se poate exporta, precum şi de asigurarea echilibrului ecologic durabil pentru spaţiul rural, potrivit preşedintelui de Comisie.
“Sugerăm în raport politici pentru dezvoltarea exploataţiilor agricole, stimularea comasării suprafeţelor agricole. România are ferme mici peste 3,8 milioane şi în jur de 30.000 de ferme mari, dar foarte puţine ferme mijlocii şi care sunt acum prioritare în Europa. Aceste ferme mici sunt cele pe care dorim să le dezvoltăm. Sunt propuse soluţii pentru dezvoltarea şi echilibrarea economiei rurale agricole, a fermelor mici şi mijlocii, extinderea acestora în spaţiul rural, dar şi aspecte pentru echilibrarea balanţei alimentare şi de plăţi. Este o analiză profundă a industriei alimentare, pentru că România este astăzi importatoare de alimente, dar un exportator de materie primă. Nu în ultimul rând, propunem în raport aspecte despre cercetare, consultanţă şi învăţământ. Fără o reformă în acest sector, lucrurile nu pot evolua pentru viitorul din spaţiul rural", a spus acesta. sursa: Agerpres