Reclama header big full
KWS+
Reclama header after big part 2
Reclama header after big part 3

Solicitarea subvenţiei pentru ovine/caprine

Publicat: 25 mai 2011 - 13:36
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten
Viză pe cerere fără bani, dar numai pentru membri cotizanţi

Asociaţiile crescătorilor de ovine şi de caprine şi-au delegat reprezentanţi care să ştampileze cererile beneficiarilor, aceştia având birouri amplasate cât mai aproape de centrele APIA care preiau dosarele de solicitare a ajutorului de stat.

APIA invită crescătorii de ovine şi de caprine să ridice de la centrele locale/judeţene ale Agenţiei formularele de cerere pentru acordarea primei pe cap de animal pentru 2011 în vederea completării şi apoi pentru vizarea acestora de către asociaţiile de ovine şi caprine, înainde de a depune documentaţia completă la centrele locale sau judeţene ale Agenţiei de plăţi.
De asemenea, APIA recomandă beneficiarilor să solicite sprijinul pe parcursul întregii perioade de depunere a cererilor, şi NU spre sfârşitul acesteia, pentru a se evita aglomerările.

Stand de ovine

A trecut deja o săptămână de la începerea perioadei de preluare de către APIA a cererilor pentru subvenţia pe cap de animal la ovine/caprine, timp în care fermierii nu s-au înghesuit nici să depună cererile şi nici să solicite asociaţiilor vizarea solicitărilor.

Cine vizează cererile?
Asociaţiile cu drept de viză trebuie să depună la APIA documentele care să le ateste legitimitatea, cum ar fi actul constitutiv, statutul etc. „Am trimis deja invitaţii fermierilor care au beneficiat de acest sprijin în anul anterior şi, totodată, la nivelul judeţului nostru, am avut o întâlnire cu preşedinţii de asociaţii pentru a stabili procedura de lucru. Asociaţiile care vizează cererile trebuie să se prezinte la sediul APIA cu documentele care să ateste că sunt legal constituite în baza hotărârii judecătoreşti, aşa cum prevede Ordinul 108/2011. Fermierilor cu cereri vizate de o asociaţie care nu a depus documentaţia la sediul nostru li se preia cererea, dar li se va pune în vedere că asociaţia respectivă trebuie să se înscrie în evidenţele noastre, altfel cererea solicitantului va fi respinsă”, ne-a precizat Dan Micluţă, director al APIA Timiş. Aşadar, APIA pune la dispoziţia solicitanţilor cererile pretipărite, fermierii le completează/modifică, după care se îndreaptă spre asociaţie pentru a-i fi vizată.

În judeţul Timiş există câteva zeci de asociaţii ale crescătorilor de animale, însă numai trei sunt ale crescătorilor de ovine/caprine şi afiliate unei Federaţii Naţionale, în acest caz Federaţia Romovis. La Agenţia judeţeană s-au prezentat doar preşedinţii celor trei forme asociative de ovine şi caprine, cu scopul de a lămuri detaliile vizării cererilor şi preluării acestora de către APIA. „Am furnizat Agenţiei lista cu persoanele şi cu locaţiile din apropierea centrelor APIA care preiau cererile, pentru ca personalul APIA să direcţioneze fermierii spre oamenii noştri, astfel încât fermierii să obţină viza fără prea multă alergătură şi într-un timp cât mai scurt. Spre exemplu vom avea reprezentant al asociaţiei la Timişoara, la Pădureni şi la Deta, acolo unde membrii asociaţiei noastre îşi vor depune cererile”, ne-a declarat Ovidiu Ogîrtin, preşedintele Asociaţiei crescătorilor de Ovine şi Caprine Timiş.

Viza nu se plăteşte, ci doar cotizaţia
 „Pentru vizarea cererilor nu luăm nici un leu. Este ilegal să se perceapă bani în schimbul vizei. Să fie clar: nu ne tocmim cu fermierii. Vizăm doar cererile membrilor asociaţiei. Celor din afară le prezentăm statutul asociaţiei şi dacă sunt de acord să semneze cererea de adeziune, îi primim cu drag în rândurile noastre, dar cu aceleaşi drepturi şi obligaţii pe care le au toţi membrii mai vechi, care au şi cotizaţiile plătite la zi. Acel 1 leu pe cap de oaie nu-l plăteşte nimeni di buzunar, ci din subvenţia pentru care tot noi, asociaţiile reprezentative pentru cele două specii, am negociat-o cu autorităţile statului. Cei care s-au înscris în asociaţie în 2009 doar pentru viză şi în 2010 n-au mai plătit cotizaţia, au fost excluşi, conform statutului. Aşadar se pot reînscrie şi abia apoi vor primi viză pe cerere. Altfel nu putem atesta efectivele de animale pentru care aceştia sunt îndreptăţiţi să solicite subvenţia”, ne-a declarat Gheorghe Mihăescu, preşedintele Asociaţiei „Ovitim-Mioriţa” Timiş, care şi-a delegat reprezentanţi în apropierea centrelor APIA din Recaş, Lugoj şi Făget. Potrivit acestuia, în asociaţia pe care o reprezintă, dintr-un total de 260 de membri, 54 şi-au pierdut statutul de membri asociaţi pe motiv de neachitare a cotizaţiei în 2010.

Toată lumea are drept la viză
Procedura de vizare a cererilor nu este foarte clară, de vreme ce reprezentanţii Federaţiei crescătorilor de ovine/caprine consideră că nici legislaţia specifică, nici APIA nu respectă condiţiile stabilite cu Ministerul Agriculturii şi cu Agenţia din subordinea acestuia. „Deşi în Ordinul 108 din 12 mai 2011 se precizează că cererile trebuie vizate de asociaţiile crescătorilor de ovine şi caprine cu statut juridic, drept de viză au şi alte asociaţii legal constiuite, dar care nu reprezintă în nici un fel crescătorii celor două specii, ci probabil pun viza şi atât. Legea fiind interpretabilă, sunt acceptate toate asociaţiile, chiar dacă nu îndeplinesc condiţiile necesare, dar care sunt recomandate pe linie politică a fi luate în considerare de APIA. Ori asta contrazice înţelegerea noastră cu Ministerul Agriculturii şi cu APIA. Am cerut să se respecte art. 6 din Legea Zootehniei, care prevede că „asociaţiile profesionale ale crescătorilor de animale care fac dovada reprezentării la nivel naţional, pe principiul piramidal, a majorităţii crescătorilor pentru care a fost constituită asociaţia sunt recunoscute de MADR ca parteneri în elaborarea politicilor, strategiilor, a programelor de creştere şi a politicilor pe produs”, şi atunci lucrurile ar fi fost clare. Însă în lege nu s-a făcut o diferenţiere clară între asociaţiile profesionale, adică cele reprezentative pentru speciile ovine şi caprine, şi cele apărute peste noapte cu un singur scop: să aibă venituri din cotizaţii şi din vizarea cererilor şi, cel mai grav, să ateste efective de ovine care nu există în realitate”, ne-a declarat Ionică Nechifor, vicepreşedinte al Federaţiei Romovis.
În concluzie, este foarte posibil ca de viză să beneficieze şi cei cu animalele în fermă, dar şi cei cu exemplare înscrise doar pe hârtie şi în RNE. Diferenţa se va face la controalele în ferme, care se vor efectua atât pe eşantioane, dar şi în urma sesizărilor venite din partea asociaţiilor, crescătorilor de animale sau ale altor cetăţeni care au interesul ca la plată să intre doar efectivele de ovine şi de caprine reale.

Precizare
Solicitanţii plăţilor naţionale directe complementare persoane fizice, persoane juridice
(PFA/ÎI/ÎF) care nu sunt înregistraţi în Registrul unic de identificare al APIA se vor înscrie în acest registru înainte de depunerea cererii de solicitare a primei pe cap de animal pentru speciile ovine/caprine (trebuie să deţină cod unic de înregistrare - ID fermier).

Vizualizat: 6632 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta

Pentru a vizualiza pagina dorita, trebuie sa intrati in acontul dumneavoastra!
Utilizator inregistrat

Sunt deja un utilizator inregistrat.

Utilizator nou

Sunt utilizator nou, inregistrez

Doar utilizatorii inregistrati pot vizualiza pagina.

Video

Recoltat de grau pe coline cu combina Massey Ferguson 7360 PLI si Colina Harvesting

Recoltat de grau pe coline cu combina Massey Ferguson 7360 PLI si Colina Harvesting

#colinaharavesting #masseyferguson #MF7360PLI #combinaMF

Combina aparţine firmei Colina Harvesting, specializată în activităţi de recoltat şi fondată în 2019 de către Ionuţ Socaciu și Grațian Ştefănuţ. Combina Massey Ferguson Beta 7360 PLI a fost prima mare achiziţie a companiei. „Ne-am bazat mult pe nevoile fermierilor, de aceea am și ales o combină de recoltat performantă, de pantă, fiindcă zona unde activăm noi şi, în special, județul Cluj este o zonă de deal/colină - de aceea şi firma se numește Colina - de la zona unde activăm și Harvesting/recoltat", ne-a declarat Ionuţ Socaciu.

Massey Ferguson Beta 7360 PLI este pregătită pentru lucru în pantă şi dispune de un sistem de reglare şi "orizontalizare" automată electro-hidraulică până la: 20% transversal, 30% longitudinal ascendent şi 10% longitudinal descendent. Deşi headerul PowerFlow de 5,6 m poate fi considerat mic, pentru zona de deal este suficient. Sistemul de alimentare PowerFlow cu benzi transportoare nu lasă materialul să se adune la cuţite şi îl dirijează spre melc, care îl conduce la pick-up şi în aparatul de treierat.

Cabina SKYLINE cu încălzire şi aer conditionat, scaun operator Maximo Evolution cu suspensie pneumatică, cotieră şi joystick multifuncțional PowerGrip şi computer de bord Tech Touch oferă confort şi condiţii ideale de lucru. „Nu am avut niciodată probleme, doar reviziile și întreţinerea curentă. Nu avem angajați, lucrăm doar noi şi o îngrijim bine... trebuie să fii atent, să ai ureche muzicală. Întreținerea nu este costisitoare, facem de 2 ori/an revizie capitală (filtre de aer, uleiul de motor, ulei grupuri, ulei hidraulic) și întreținerea zilnică în campanie - în fiecare dimineață combina este «suflată» şi gresată", precizează Ionuţ Socaciu.

Află detalii despre oferta de utilaje Tehnodiesel de la reprezentanții companiei.• Dudeștii Noi, jud. Timiș - tel. 0256378003• Bonțida, jud. Cluj - tel. 0373 550 105

Ridichea furajera - cea mai buna cultura pentru inverzire Tractoarele Massey Ferguson și încărcătoarele Weidemann în acțiune! Fermy Show - Tratamentul la sămânță

Bancul zilei

De ziua ta iubito...

De ziua ta iubito...
Ce i-a luat Bulă soţiei de ziua ei? Detalii