Adama
Vinasa Rompak

Primele victime ale trichinelozei

Publicat: 17 ianuarie 2011 - 10:30
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Trei membri ai unei familii din comuna timişeană Victor Vlad Delamarina au ajuns la spital după ce au consumat preparate din carne de la pomana porcului, animalul fiind infestat cu trichinella spiralis. O a patra persoană a familiei este monitorizată la domiciliu.

'Sunt internate trei persoane suspecte de trichineloză. Una din ele prezintă toată simptomatologia, celelalte două - încă nu, dar şi acestea au consumat din aceeaşi carne infestată', a declarat, joi, medicul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase 'Victor Babeş' din Timişoara.

Potrivit medicului, cea de-a patra persoană din familie nu s-a prezentat la spital, dar este monitorizată la domiciliu, deoarece şi aceasta a mâncat din pomana porcului.

Autoritatea de Sănătate Publică şi Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş au demarat o anchetă epidemiologică în localitate pentru a vedea dacă nu sunt infestate mai multe animale cu trichinella spiralis.

Acesta este primul caz de trichineloză înregistrat în Timiş în acest sezon hibernal.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 2175 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii