Adama
Vinasa Rompak

Fermierii protestatari: Cu subvențiile suntem mințiți, vânătorii ne ucid câinii, suntem impozitați dublu!

Publicat: 02 aprilie 2015 - 17:29
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Liderii sindicali ai crescătorilor de ovine și caprine care au protestat în Piața Victoriei din București s-au întâlnit cu ministrul Daniel Constantin și cu prim-ministrul Victor Ponta.

Deși Guvernul era în ședința săptămânală, premierul și-a rupt din timp ca să discute cu reprezentanții fermierilor. În memoriul pe care l-au dat primului-ministru și ministrului Agriculturii, crescătorii de animale și-au înșirat toate necazurile.Iată care sunt nemulțumirile pentru care fermierii au ocupat, timp de trei ore, parcarea din fața Guvernului:
Dumitru Andreșoi, 25.000 de oi, Asociația Crescătorilor de  Ovine Dacia, Hunedoara: Din cauza bolii limbii albastre au scăzut prețurile de la 10 la 6 lei la kilogramul de carne de oaie în viu. Din 2015, plata pe suprafață vrem să fie la fermieri, nu la asociațiile fantomă sau la primării. Nu vrem să fim obligați să ne cheme SC Ciobanul SRL pentru că plătim impozite duble oricum. Subvenția pe cap de oaie, 28 de lei, este ridicolă.
Nicu Loghinescu, 800 de oi, Vâlcea: Suntem nemulțumiți de subvenția mică, prețurile la animale au scăzut, nu merge exportul.
Petru Țica, fermier, 400 de oi, Arad: Am venit aici pentru Daniel Constantin. Ne-a mințit! Ne-a tăiat subvenția! Nu mai primim 38 de lei pe cap de oaie.

talanga_b


Artenie Rus, fermier, 800 de oi, reprezentantul Asociației Crescătorilor de Ovine Chișinău Criș: Ministrul Agriculturii ne minte de 6 luni că ne dă banii! În afară de subvenții, care ne dor cel mai tare, mai avem o problemă mare cu care ne confruntăm: legea fondurilor de vânătoare. Ne împușcă câinii pe proprietatea noastră. Mi-a împușcat câinele, l-a belit și l-a agățat de gardul meu. Tot vânătorii au pus otravă pe pășune și mi-au murit 30 de oi. Plătim impozit dublu! Plătim pe cap de oaie, plătim norma de venit, plătim când vindem brânză. Vrem doar impozit pe norma de venit.
Ion Stoica, 300 de oi, Sibiu: Să ne dea subvenția că nu mai avem bani pentru furaje și să plătim ciobanii.

Iată ce spun liderii sindicali ai fermierilor:
Marcel Andrei, Sibiu, președinte Sindicatul Crescătorilor de Ovine și Caprine: E un prim semnal că existăm și nu vom ceda până nu ne rezolvăm problemele. Noile carnete de producător ne vor obliga să plătim de două ori impozit, unul de 21,5% pe norma de venit și altul pe carnete, legea pajișitlor, legea fondurilor de vânătoare, întârzierea subvențiilor sunt necazurile noastre.

Ștefan Nicolae, București, președinte Federația AGROSTAR: Noi dorim ca fermierii pe noua Politică Agricolă Comună să-și primeasă subvențiile pe pajiști și nu să meargă acești bani la niște asociații fantomă. Cuantumul subvenției (ajutorul național tranzitoriu n.r.) să fie 38 de lei pe cap de oaie și capră, așa cum ne-a promis ministrul Agriculturii. Asociațiile reprezentative să facă parte din Consiliul Consultativ al ANSVSA, să participe la luarea deciziilor. Să fie reglementate taxele pe care le percep medicii concesionari de la crescătorii de animale.

Vizualizat: 3285 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

2 aprilie: Fermierii, pregătiți să protesteze în capitală

2 aprilie: Fermierii, pregătiți să protesteze în capitală

Crescătorii de animale nu au renunțat la protestul din fața clădirii Guvernului. Liderul sindical Marcel Andrei spune că în București sosesc  autocare și microbuze pline cu fermieri din toată țara.

Ministrul Agriculturii citește Agroinfo: Fermierii vor protesta  în ziua în care le vor intra subvențiile în cont

Ministrul Agriculturii citește Agroinfo: Fermierii vor protesta în ziua în care le vor intra subvențiile în cont

Știrea difuzată de Agroinfo despre medierea de ieri de la Ministerul Agriculturii, dintre Daniel Constantin și fermierii protestatari, a stârnit dezbateri. La conferința organizată de Mediafax, un expert în comunicare politică i-a citit ministrului știrea.

Marcel Andrei, lider sindical: Fermierii nu renunță la protest!

Marcel Andrei, lider sindical: Fermierii nu renunță la protest!

Liderii sindicali ai fermierilor s-au întâlnit, astăzi, la ora 10, cu ministrul Daniel Constantin și cu cei doi secretari de stat din Ministerul Agriculturii, George Turtoi și Daniel Botănoiu.

Săptămâna protestelor: Fermierii iau cu asalt capitala și vor cere demisia unor șefi din Ministerul Agriculturii!

Săptămâna protestelor: Fermierii iau cu asalt capitala și vor cere demisia unor șefi din Ministerul Agriculturii!

Sindicatele mizează pe 3.000 de crescători de animale la protestul de pe 2 aprilie din București. Liderii sindicali cer demisia secretarului de stat Daniel Botănoiu, a Mariei Toma, șefa Direcției Organizări de Piață din sectorul zootehnic și a directorului general adjunct Gheorghe Neață.

Subvenţiile din zootehnie întârzie. AGROSTAR ameninţă cu proteste!

Subvenţiile din zootehnie întârzie. AGROSTAR ameninţă cu proteste!

Sindicatul Național al Crescătorilor de Bovine din România și Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine din România, afiliate la Federația AGROSTAR, anunţă că vor trece la acțiuni de protest, dacă nu li se plătește urgent subvenția pe cap de animal.

Alte articole in aceasta categorie

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

11 decembrie 2024 - 14:50

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

11 decembrie 2024 - 06:35

Termen limită 16 decembrie 2024! Mai sunt 5 zile pentru a depune la Agenția de PLăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

Șeful ANSVSA anunță controale la crescătorii de animale!

10 decembrie 2024 - 19:30

"În această perioadă am intensificat controalele la nivel național datorită faptului că rolul Autorității Național Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor este acela de a se asigura că tot ce ajunge pe masa consumatorului sunt produse bune și sigure pentru consum. Spun acest lucru pentru că este important ca populația să achiziționeze produse autorizate și produse doar din unități autorizate și înregistrate sanitar-veterinar," a declarat astăzi Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

Micii fermieri cu mai multe subvenții APIA!

10 decembrie 2024 - 18:27

Noul comisar european pentru agricultură face eforturi pentru ca mai multe dintre subvențiile europene să fie distribuite fermierilor cu venituri mici, mai degrabă decât marilor afaceri agricole.

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

Stimulente financiare mai mari pentru fermieri, crescători animale!

10 decembrie 2024 - 10:17

Consiliul Agricultură și Pescuit a aprobat luni, 9 decembrie 2024, în unanimitate un set de concluzii privind o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri, către o agricultură viitoare a UE competitivă, rezistentă la crize, durabilă, favorabilă fermierilor și bazată pe cunoaștere.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii