AGROINFO PRIMA PUBLICAȚIE CARE A ANUNȚAT PROTESTUL FERMIERILOR! Fermierul Dumitru Grigorean declară, în exclusivitate pentru AGROINFO, că la această oră nu este stabilită o ZI în care fermierii români să protesteze pe străzile Bucureștiului. Mâine (3 august n.r.) vom stabili ZIUA! La acest moment, discutăm cu țara, să vedem ce spun fermierii din țară.
Nu este stabilită ZIUA PROTESTULUI! O propunere este 15 august, dar nu este nimic stabilit definitiv. Noi nu am stablit nimic până nu ne consultăm cu țara. Poate o fi stabilit cineva și nu știu eu. Ce am discutat noi, ce a pornit de aici, din fața Ministerului Agriculturii, ce am discutat cu domnul Haller, cu domnul Emil Dumitru de la Federația Pro Agro, mâine (miercuri, 4 august n.r.) vom stabili ziua protestului fermierilor în București. Una dintre variante ar fi 15 august. Dar este doar o variantă! Nici într-un caz nu am stabilit ACEASTĂ DATĂ pentru mitingul fermierilor! După ce ne consultăm cu agricultorii din țară vom ști și ziua protestului. Mâine o stabilim ca să putem solicita autorizație, declară fermierul Dumitru Grigorean, pentru AGROINFO.
Dumitru Grigorean, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine din România (ACBCR), se află de luni, 1 august 2016, în greva foamei în fața Ministerului Agriculturii. Alături de el mai sunt alți doi agricultori, Costel Caraș și Adrian Vlad. Forma extremă de protest a fost aleasă de fermierii români din disperare. Agricultorii noștri nu și-au primit subvențiile restante pentru campania 2015 deși suntem în luna august, luna a opta.
Ce este mai grav că negocierile cu Ministerul Agriculturii și cu conducerea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pe care le-au avut în ziua declanșării grevei nu le-a adus nici măcar o fărâmă de speranță. Fermierii ajung să creadă că se urmărește dispariția fermelor micii sau medii și rămânerea în picioare doar a fermelor mari, comerciale.
AGROINFO este prima publicație care a anunțat încă de luni, 1 august, că fermierii vor să treacă de la greva foamei la un protest de amploare pe străzile Bucureștiului. CITEȘTE AICI DETALII!