Pescuitul ilegal reprezintă în continuare o problemă în Marea Neagră, a declarat, joi, comisarul european pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, Maria Damanaki, precizând că regiunea duce lipsă de strategii, idei noi şi investiţii.
„Situaţia mediului marin este departe de a fi ideală, şi spun asta într- un mod delicat. Infrastructura de transport este încă slabă, de exemplu nu putem traversa uşor Marea Neagră pentru a putea avea turism pe coaste sau pentru a desfăşura alte activităţi economice”, a declarat Maria Damanaki, la conferinţa „Dezvoltarea durabilă a economiei albastre a Mării Negre. Intensificarea cooperării marine şi maritime”, organizată la Bucureşti de MAE şi CE.
Comisarul a mai adăugat că o provocare importantă pentru statele riverane rămâne „stoparea pescuitului ilegal”. În acest sens, ea a făcut apel la îmbunătăţirea stocurilor de peşte din Marea Neagră. „Dacă vom continua în acest mod, nu va mai exista peşte în Marea Neagră pentru copiii noştri”, a avertizat comisarul grec.
Aceasta a anunţat iniţierea de către CE a un proiect de asistenţă tehnică dedicat integrării afacerilor maritime la Marea Neagră, în valoare de 1,5 milioane euro, şi a spus că acum statele riverane trebuie să vină cu proiecte. „Paşii înainte importanţi nu pot veni de la Bruxelles, ci din această regiune. Vă rog, ajutaţi-ne să creăm o dezvoltare mai bună pentru Marea Neagră!”, a conchis Damanaki.
Conferinţa de la Bucureşti reuneşte reprezentanţi din domeniul public şi privat ai tuturor statelor membre din regiunea Mării Negre: Bulgaria, Rusia, Turcia, Moldova, Ucraina şi Georgia, precum şi reprezentanţi ai principalelor organizaţii regionale. sursa: Mediafax