Directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila, Gică Drăgan, spune că dacă asociaţia va aduce caii în Deltă, va răspunde în faţa legii.
Acesta spune că se pot primi amenzi, sau se poate ajunge chiar la dosar penal. „Noi nu avem timp să stăm să le păzim caii, dar ar trebui să fie atenţi că vor suporta rigorile legii”, spune acesta.
Ministrul Turismului doreşte transformarea cailor în produs turistic
Caii sălbăticiţi ar trebui să ajungă la Letea, de unde au fost luaţi. Cel puţin aşa spune, ministrul Turismului, Elena Udrea, susţinând că va fi prezentă în teren pentru a semna un protocol de colaborare prin care doreşte transformarea cailor în atracţie turistică.
„Nu ştiu dacă au sau nu autorizaţie, nu este treaba noastră, ca minister. Sper să nu apară probleme”, a declarat azi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a susţinut în repetate rânduri că mâine caii sălbăticiţi ajung la Letea.
DSVSA nu autorizează transportul cailor
Directorul DSVSA Brăila, instituţia care ar fi trebuit să autorizeze transportul cailor, spune că nu se poate da aviz favorabil: „Au venit cu nişte maşini care nu corespund criteriilor pentru transport, aşa că nu au autorizaţie pentru a aduce caii în Letea. Noi nu stăm să le păzim caii, dar dacă intră în judeţ fără toate actele în regulă, vor răspunde în faţa legii: cu amendă sau chiar dosar penal“, spune Gică Drăgan, directorul DSVSA Brăila.
Sursa: adevărul.ro