LA UN GRĂTAR CU OIERII! Liviu Dragnea, liderul Partidului Social Democrat și președintele Camerei Deputaților, a postat, sâmbătă, pe pagina sa Facebook că și-a petrecut toată ziua printre ciobani. Între un grătar și o rețetă, șeful PSD le-a promis crescătorilor de ovine că va acorda o nouă subvenție pentru oieri și va dubla subvenția la lână.
Sâmbăta aceasta am petrecut-o alături de oierii din Poiana Sibiului. Oameni de toată isprava. Alături de familiile lor, soții, copii și nepoți am povestit despre tradiția de sute de ani pe care ei o duc cu încăpățânare mai departe. M-am bucurat enorm să văd că tinerii își doresc să preia de la părinți aceasta muncă cu toate sacrificiile pe care le implică. Și în ciuda tuturor greutăților sunt determinați să meargă înainte.
Alături de Petre Daea, le-am ascultat problemele și am pus pe hârtie un program pe termen scurt și mediu în așa fel încât oieritul în România să revină la ce era odată. Am făcut o serie de pași importanți cu programul pentru lână, cu înființarea Casei de Comerț și subvențiile acordate. A venit însă momentul să trecem la nivelul următor. Așa că ne-am propus ca în perioada următoare să mai aducem modificări în privința legislației pentru zilieri, pentru a încuraja forța de muncă, să acordăm o subvenție pentru mieluțe pentru creșterea efectivelor și acordarea unei subvenții de 2 lei pe kilogramul de lâna, dar și înființarea mai multor spălătorii de lână.
De asemenea vrem ca prin Casa Română de Comerț să dezvoltăm centre de preluare, centre de prelucrare, centre de îngrașare, flota de vase pentru transport extern de animale și nu în ultimul rând magazine.
Toate aceste măsuri și multe altele vor ajuta alături de programele pentru legumicultură să dezvoltăm și mai mult România.
Vreau sa le mulțumesc acestor români minunați pentru că ne-au primit în casa lor, la masa lor, în familia lor și ne-au ajutat să înțelegem și mai bine ce nevoi au. Le-am promis că vom reveni ca să vedem rezultatele măsurilor pe care le-am gândit împreună.
România merita mai mult, acești români gospodari merită mai mult! A scris liderul PSD pe pagina sa Facebook.
Postarea liderului PSD a stârnit mii de reacții. Și pro, și contra, și echilibrate. Unii l-au înjurat, alții i-au transmis aprecieri. Cu o zi înainte, vineri, Dragnea a fost la o familie de fermieri din Topoloveni, care s-a înscris în programul de ajutor de minimis pentru roșii cultivate în spații protejate.
Duminică, 19 mai 2019, președintele PSD și ministrul agriculturii, Petre Daea, au fost invitați la Viața Satului, TVR 1. Pentru a doua oară în decurs de două săptămâni. Duminica trecută, emisiunea Viața Satului a avut aceiași invitați. Prezența acestora de două ori consecutiv în emisiune și promisiunile făcute fermierilor: dublarea subvenției pentru roșiile cultivate în spații protejate, programul primul solar, dublarea subvenției la lână, acordarea unei noi subvenții pentru oieri, etc. au creat imaginea unei propagande electorale.