Adama
Vinasa Rompak

ANUNȚUL lui BOTĂNOIU pentru FERMIERI: AJUTOR de MINIMIS care va fi APROBAT în 2017!

Publicat: 29 octombrie 2017 - 14:47
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

PROGRAM SPRIJIN FINANCIAR FERMIERI! Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a anunţat la INDAGRA că de la 1 ianuarie va intra în vigoare măsura de bunăstare la porc şi pasăre, iar până la finele anului va fi adoptat în Parlament programul de susţinere a crescătorilor de porci din România care livrează animale pentru abatorizare.

Consider că trebuie să alegem tot ce este din România, oaia, vaca, porcul sau pasărea, dar acum căutăm soluţii ca să acoperim din intern şi celelalte 50 de procente care vin din import la carnea de porc. Pe de o parte, vrem să asigurăm numărul de grăsuni din fermele noastre, iar pe de altă parte căutăm soluţii să consumăm porumbul din România, pentru ca altfel preţul este cu variaţii foarte mari. Pe lângă măsura de bunăstare la porc există şi programul de investiţii în fermele de reproducţie. Cred că în varianta asta putem să ne apropiem cât mai mult de ceea ce ne cer consumatorii, adică să oferim produse proaspete, de calitate bună şi la preţuri rezonabile, a declarat Daniel Botănoiu, pentru Agerpres. 

Acesta a subliniat că recent a fost susţinută din nou la Comisia Europeană aplicarea Legii 150/2016 privind comercializarea produselor agroalimentare cu 51% produse autohtone.

Am fost la Bruxelles să explicăm de ce nu renunţăm la cele 51% produse autohtone, pentru că noi considerăm că este ceea ce ne-a cerut consumatorul român pe de o parte şi pe de altă parte aceste investiţii realizate de fermieri să poată fi valorificate la maximum. Eu cred ca cei de la CE pot înţelege că România are nişte probleme reale în acest sector. Sigur că nu poţi să rezişti numai cu producţia şi de aceea materia primă trebuie transformată, să îi adaugi plus valoare, dacă vrei să rezişti în această piaţă concurenţială cum este cea cărnii de porc din Europa. Cred că românii ar trebui să mănânce carne de porc românească în primul rând pentru că este proaspătă, pentru că porcul este crescut cu cereale şi ştim gusturile din copilărie, are un preţ rezonabil, nu poluăm mediul, creează locuri de muncă, dar întreţinem şi activităţile din munte şi aval, a adăugat Botănoiu.

România a ajuns în ultimii 15 ani importator net de carne de porc, cu aproximativ 50% din consum, ceea ce înseamnă că fiecare al doilea grătar pe care îl consumăm este adus din afară, susţin producătorii români de carne de porc. Aceştia consideră că numai dacă va exista un sprijin real pentru sector din partea autorităţilor se va reduce acest trend al importurilor de carne de porc care s-au cifrat anul trecut la aproape 200.000 de tone.

Suntem într-un un paradox. Uniunea Europeană este net exportator de carne de porc, are cu 2-3 procente mai multă carne decât consumă, iar noi suntem net importatori cu 50%. Jumătate din carnea pe care o mâncăm în România este importată, ceea ce înseamnă că tot al doilea grătar pe care îl consumăm cu familia este adus din afară, este din import. Având în vedere structura extrem de complexă a drumului cărnii de porc din fermă până în galantar, îmi este foarte greu să cred vreodată că acea carnea importată pentru grătar, de unde o veni ea, este mai bună şi mai proaspătă decât cea pe care noi o producem acasă", a subliniat, la Indagra 2017, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi, la lansarea iniţiativei naţionale 'Porc Crescut Româneşte'.

Avem ferme, avem infrastructură cu potenţial, dar în schimb fermierii noştri mor de foame. Mare parte dintre ei sunt oameni care au pierdut bani în ultimii doi ani de zile. Toate aceste ferme, în ultimii ani, nu au reuşit să se dezvolte pentru simplu motiv că muncesc şi abia îşi acoperă datoriile. Autorităţile ar trebui să aibă lucrul acesta pe masa de lucru, pentru că oamenii aceştia nu reuşesc să îşi crească investiţiile, iar dacă nu îşi dezvoltă exploataţiile o să fie absorbiţi sau o să moară. Vrem politici economice corecte în primul rând. Vrem plăţi compensatorii, care să fie concrete şi nu de pe o zi sau alta, să nu se ştie anul viitor dacă le luăm sau nu. Nu aşa se pune problema, pentru că producătorul produce astăzi, concurează astăzi pe 90 de euro şi vinde peste trei luni cu 3,5 lei kilogramul. Avem doi ani de pierderi, şi două serii cu un preţ extrem de mic, iar carnea care vine din import ajunge toată în galantar şi nu am văzut, când am vândut noi cu 3,5 lei porcul, o micşorare a preţului în magazin, a explicat Larisa Ene, președinta Asociației Fermierilor cu Investiții în Sectorul Suin (AFISS).

Iniţiativa naţională 'Porc Crescut Româneşte' dezvoltată de fermieri pentru consumatori a fost lansată în cadrul Târgului Indagra 2017 şi îşi propune să redea cărnii de porc crescut în România supremaţia la masa românilor.

În România, consumul anual de carne de porc este mai mic cu 30% faţă de media europeană în România, acesta fiind în medie de 30-32 kg/locuitor.

Potrivit balanţei cu produse agroalimentare, în 2016, carnea de porc se afla în topul importurilor, cu o cantitate de 197.000 de tone, în valoare de 343,6 milioane de euro, creşterea valorică fiind cu 16,2% (+47,9 milioane de euro) mai mare faţă de anul 2015. Carnea de porc a deţinut cea mai mare pondere în total importuri agroalimentare şi în primul semestru din acest an, sumele cheltuite fiind de 193,4 milioane de euro, pentru o cantitate de 95.300 tone.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 3551 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii