APROBAT DE GUVERN! Crescătorii de ovine care sunt interesați pentru obținerea ajutorului de minimis la lână, un leu/kg de lână comercializat, au posibilitatea să depună documentele justificative pentru această subvenție până la data de 1 septembrie 2018. Guvernul a aprobat o Hotărâre care modifică HG nr.500/2017 privind aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”.
Având în vedere că pentru obținerea acestui ajutor de minimis crescătorii trebuie să facă dovada comercializării cantităţii de lână și ținând cont de revitalizarea filierei de comercializare a lânii, care a presupus identificarea centrelor de colectare a lânii funcționale sau a unităților de procesare a lânii, a fost necesară prelungirea perioadei de valorificare a lânii și precum și a celei pentru depunerea documentelor aferente, anunță Ministerul Agriculturii, într-un comunicat transmis pentru AGROINFO.
Astfel, prin actul normativ aprobat astăzi se reglementează definirea perioadei de cerere, respectiv 1 iulie 2017 – 1 septembrie 2018. În consecință, se prelungește și termenul pentru depunerea documentelor justificative care să ateste comercializarea producţiei de lână obţinute, 1 septembrie fiind termenul limită.
În mod corespunzător, se prelungește și termenul până la care Direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti întocmesc situaţia centralizatoare cu sumele necesare pentru acordarea sprijinului financiar, respectiv până la data de 1 octombrie 2018.
Reamintim că valoarea sprijinului financiar este de 1 leu/kg pentru lâna comercializată.
Programul de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii în țara noastră trebuie să asigure atât sporirea numerică a efectivelor de ovine, dar și creșterea eficienței economice prin valorificarea produselor obținute.
Prin acordarea acestei scheme de minimis se urmărește eficientizarea activității sectorului de creștere a ovinelor, în sensul reducerii pierderilor crescătorilor de ovine. De asemenea, acest ajutor va stimula înființarea centrelor de colectare a lânii, va crea noi locuri de muncă și va stabiliza veniturile crescătorilor de ovine.