Dacă terenurile din România ar fi valorificate la adevăratul lor potențial, țara noastră ar fi un competitor de seamă în Europa. Sectoarele în care putem să ne impunem sunt agricultura ecologică, producția vegetală și zootehnia.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a făcut aceste afirmații într-o emisiune televizată, menționând că agricultura ecologică ar putea deveni un ambasador al României. Cu o suprafață de 300.000 de hectare de teren arabil certificat ecologic pentru producție și alte 500.000 de pajiști și un număr de 15.000 de operatori înregistrați în sistem la finele anului 2013, România exportă 80% din producție, în special materie primă și foarte puține produse procesate.
„Chiar dacă nu putem vorbi de mari valori, putem vorbi despre calitatea produselor românești. Dacă vom stimula, așa cum încercăm să stimulăm agricultura ecologică, cred că vom avea șansa și cu celelalte produse. De asemenea, România sper să redevină un grânar, cel puțin pentru această zonă, pentru că suntem recunoscuți cu producția, cel puțin la porumb, pe primele locuri în Europa. Avem și alte produse cu care ne situăm în primele 5-7 state ale UE. Cred că în continuare producția vegetală va fi pe primul loc", a declarat ministrul, potrivit Agerpres.
Suntem țara care are cele mai mari suprafețe de pășuni
Acesta a mai menționat și potențialul nevalorificat din sectorul zootehniei, în condițiile în care România deține 4,5 milioane hectare de pășuni: „Suntem țara care are cele mai mari suprafețe de pășuni. Acest lucru înseamnă un potențial nevalorificat suficient în zona de zootehnie, iar fermierii primesc subvenții extrem de tentate”, a mai spus Constantin.
De reținut este și faptul că România s-a aflat anul trecut pe primul loc în Uniunea Europeană la suprafața cultivată cu porumb, situându-se însă pe poziția a doua în ceea ce privește producția, din cauza unui randament net inferior față de Franța, prima clasată.