Adama
Agreena
AGRICOVER

ADIO SUBVENȚII APIA pentru CEI CARE NU MAI AU VACI!

Publicat: 03 februarie 2020 - 07:53
Comenteaza   | Galerie   | Print | Trimite unui prieten

AGROINFO.RO. Nedreptatea generată de acordarea subvențiilor pentru vaci și celor care și-au vândut demult animalele sau aceste animale nu mai există, nu mai au vaci în prezent, dar au avut la data de referință, 31 ianuarie 2013, ceea ce le dă dreptul la încasarea subvențiilor, va fi reparată, a anunțat ministrul agriculturii, Adrian Oros, la prima ședință națională a Asociației Profesionale a Ciobanilor din România (APC), organizată pe data de 30 ianuarie 2020 la Sibiu.

Unii fermieri chiar dacă și-au vândut animalele, de exemplu la bovine, primesc subvenții până la finalul exercițiului bugetar ceea ce-i nemulțumește pe ceilalți fermieri care au animale sau care și-au cumpărat între timp animale. Vom încerca în noul Plan Național Strategic (2021-2027) ca data de referință să fie 1 ianuarie a fiecărui an. Data de referință pentru acordarea acestor subvenții, a declarat ministrul agriculturii.oros-oieri-sibiu-2_b

Așadar, în noul Plan Național Strategic, care înlocuiește actualul Program Național de Dezvoltare Rurală, data de referință pentru subvențiile acordate la bovine va fi 1 ianuarie a fiecărui an. În acest fel, subvențiile vor fi plătite de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) fermierilor care dețin, într-adevăr, animale, pentru numărul real de animale deținute.

În acest exercițiu financiar, 2014-2020, nu se întâmplă așa. Subvențiile APIA, ajutoarele naționale tranzitorii pentru bovine (ANTZ), sunt plătite și unora care nu mai dețin demult vaci, dar le-au deținut la data de referință, 31 ianuarie 2013. În plus, crescătorilor care și-au cumpărat vaci, APIA nu le achită niciun leu subvenție pentru vacile cumpărate. Aberația, nedreptatea va fi înlăturată prin noul PNS, promite ministrul agriculturii. Deci, cei fără vaci, între ei, unii care nu se mai ocupă de o fermă de animale, iau ajutorul național tranzitoriu, iar fermierii autentici, veritabili, care au vaci și se ocupă de o fermă de animale nu iau subvenții pentru aceste animale.

31 ianuarie 2013 este data istorică, prevăzută în regulamentele europene, pentru acordarea ajutorului național tranzitoriu pentru bovine, sector carne. Fermierii și nu numai care au deținut vaci la această dată și au solicitat subvenția de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) sunt eligibili pentru plată chiar dacă vacile nu mai există. Au fost vândute, au murit sau au fost sacrificate.

Fostul ministru al agriculturii, Petre Daea, a încercat să forțeze mâna Comisiei Europene astfel, în 2018, a modificat Ordonanța subvențiilor, Ordonanța 3/2015, și a șters vechea dată istorică, stabilind una nouă. Și anume, ajutorul național tranzitoriu să fie acordat fermierilor care dețin vaci, înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor, la data de 1 ianuarie a anului de cerere.

La articolul 12 din Ordonanța subvențiilor a fost introdus un nou alineat 4 în care se spunea: Ajutorul național tranzitoriu în sectorul zootehnic se acordă pentru efectivele de animale existente în Registrul Național al Exploatațiilor la data de 1 ianuarie a anului de cerere, în cazul schemei pentru specia bovine, în sectorul carne. Modificarea aceasta din OUG 3/2015, dar și altele, au fost aprobate printr-o lege, Legea 146/2018.

Comisia Europeană a avertizat însă imediat România că încalcă regulamentele europene astfel modificarea în legislația a fost făcută degeaba pentru că nu s-a aplicat, mai mult, a fost urgent abrogat articolul cu pricina la amenințarea Comisiei Europene cu procedura de infringement. Astfel, APIA a continuat să le achite subvenții și celor care nu mai au picior de vacă.

Singura speranță a crescătorilor de bovine este Planul Național Strategic, regulile pentru subvenții fixate în acest Plan vor fi aplicate timp de 7 ani.

Pe 30 ianuarie 2020, ministrul agriculturii Adrian Oros a discutat la Sibiu, timp de câteva ore, cu sute de crescători de animale din România. Șeful de la Agricultură a putut astfel să ia pulsul din fermele de animale și să fie informat despre toate necazurile cu care se confruntă micii fermieri pe care, de obicei, nu-i prea ascultă autoritățile.

ATENȚIE! Acest articol este protejat de dispozițiile Legii 8/1996 privind dreptul de autor și este interzisă copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a acestuia. Articolele publicate pe AGROINFO pot fi preluate doar în limita a maxim 500 de caractere şi cu citarea obligatorie a sursei, cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



Vizualizat: 43102 | Galerie   | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Brânză românească din lapte de import!

Brânză românească din lapte de import!

23 octombrie 2024 - 06:29

Mai e brânza românească dacă e făcută din lapte de import?  Cine sunt cei mai mari importatori de lapte de la noi din țară. 

Suma achitată ACUM de APIA crescătorilor pentru 10 vaci de carne!

Suma achitată ACUM de APIA crescătorilor pentru 10 vaci de carne!

23 octombrie 2024 - 06:16

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) achită, în această perioadă, avansul la subvențiile agricole cuvenite fermierilor, crescătorilor de animale pentru acest an de cerere. Procentul aplicat plăților directe pe hectar și pe cap animal este de 70% din cuantumul unitar stabilit prin Ordin MADR. Ce sumă ia de la APIA un crescător care are doar 10 vaci eligibile la plată?

Comunicat APIA ASTĂZI: Intră subvenția în conturi!

Comunicat APIA ASTĂZI: Intră subvenția în conturi!

22 octombrie 2024 - 17:51

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 01 aprilie – 30 iunie 2024 (trimestrul II 2024), în conformitate cu HG nr.1174/2014 și OMADR 1727/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Suma luată de oieri la avansul APIA pentru o turmă de 150 de ovine!

Suma luată de oieri la avansul APIA pentru o turmă de 150 de ovine!

22 octombrie 2024 - 16:14

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început pe 16 octombrie 2024 plata în avans a subvențiilor agricole pe hectar și cap animal. Ce sumă ar trebui să încaseze de la APIA un crescător de oi pentru o turmă de minim 150 de ovine?

Un nou ajutor pentru apicultori!

Un nou ajutor pentru apicultori!

22 octombrie 2024 - 07:11

Crescătorii de albine ar putea beneficia de un nou ajutor. Asociația Crescătorilor de Albine din România a transmis recent o adresă către Ministerul Agriculturii prin care solicită decontarea hranei albinelor.

Banii pentru plățile fermierilor, crescătorilor de animale! Scrisoare trimisă Comisiei Europene!

Banii pentru plățile fermierilor, crescătorilor de animale! Scrisoare trimisă Comisiei Europene!

22 octombrie 2024 - 06:51

Europarlamentarii români Dan Motreanu și Daniel Buda au transmis zilele acestea o scrisoare urgentă către președinta Comisiei Europene. Se pare că ar exista intenția eliminării fondului pentru agricultură, destinat acoperirii plăților fermierilor, crescătorilor de animale.

Ajutor de secetă și pentru crescătorii de vaci!

Ajutor de secetă și pentru crescătorii de vaci!

22 octombrie 2024 - 05:43

Vocea crescătorilor de animale! Un crescător de vaci ne-a transmis la redacție un mesaj în care punctează nevoia unui ajutor de secetă și pentru crescătorii de vaci. Seceta a scumpit teribil furajele, iar crescătorii se gândesc cum să-și irige pășunile și parcelele cultivate cu lucernă. E nevoie să fie ajutați, așa cum sunt sprijiniți fermierii din vegetal.

Comunicat APIA ACUM! Lista de plăți hectar, cap animal ASTĂZI!

Comunicat APIA ACUM! Lista de plăți hectar, cap animal ASTĂZI!

21 octombrie 2024 - 16:53

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură(APIA) informează că în perioada 16 – 21.10.2024, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2024, un număr de 401.391 fermieri, cu o sumă totală de 172.867.005,14 euro (860.073.443,82 lei).

Plățile fermierilor, crescătorilor animale, în discuții la nivel înalt!

Plățile fermierilor, crescătorilor animale, în discuții la nivel înalt!

21 octombrie 2024 - 16:12

Secretarul de stat Sorin MOISE participă în perioada 21-22 octombrie, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, ce are loc la Luxemburg.
Un punct important aflat pe agenda Consiliului este reprezentat de concluziile privind o politică agricolă comună (PAC) post-2027 orientată spre fermieri, iar în acest sens miniștrii agriculturii vor urmări să aprobe un set de concluzii privind viitorul PAC post-2027.

Termen prime pentru fermieri, crescători animale!

Termen prime pentru fermieri, crescători animale!

21 octombrie 2024 - 14:55

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Prețul, brandurile și garanția l-au convins pe Mihai Cherecheș să aleagă IPSO Utilaje de Ocazie

Recondiționarea și comercializarea modelelor de generație mai veche este un segment de piață important pentru multe industrii. Am vrut să vedem ce presupune și ce avantaje oferă acest model de business clienților finali de pe piața utilajelor agricole. În acest sens, am vorbit cu fermierul Cherecheș Mihai Alexandru din Lehliu-Gară (jud. Călărași) și cu Vlad Miron, managerul general al diviziei IPSO Utilaje de Ocazie.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Probabilitate...

Probabilitate...
Ce vor avea afişat la pompă, în 2015, benzinăriile: Detalii