În data de 15 iulie 2021 a fost inaugurat oficial programul Proaspete de la noi, prin care Profi facilitează fermierilor din România accesul către magazinele rețelei și totodată le oferă cumpărătorilor legume și fructe românești de cea mai bună calitate, garantat sănătoase.
“Sunt mai bine de doi ani de când am demarat acest proiect, iar rezultatele testelor de până acum sunt mai mult decât îmbucurătoare, astfel că a sosit momentul să inaugurăm acest brand propriu care avantajează toate părțile implicate și pe care intenționăm să îl extindem către un număr cât mai mare de fermieri,” a declarat Călin Costinaș, directorul general adjunct Profi, inițiatorul proiectului. “Consumatorul își dorește produse românești de calitate și cu gust local autentic, iar asta este exact ce ne propunem și noi să punem pe rafturi în proporție din ce în ce mai mare!”
Profitând de informațiile acumulate de Profi și puse la dispoziția lor, fermierii incadrați în program află din timp care sunt preferințele cumpărătorilor, care sunt caracteristicile legumelor și fructelor pe care aceștia le caută. Astfel înarmați, decid impreună cu inginerii agronomi Profi ce și cât să producă în anul următor și își dimensionează recolta pentru un maxim de câștig și un minim de pierderi.
Fermierii brandului Proaspete de la noi beneficiază de îndrumare și asistență din partea inginerilor horticultori Profi aflați în permanență la dispoziția lor. Aceștia nu doar că furnizează recomandări cu privire la îngrijirea plantelor, dar și sondează constant parametrii producției, inclusiv prin teste de laborator care certifică dacă recoltele se încadrează riguros în normele legale privitoare la concentrația de nitrați, nitriți și pesticide.
La capătul acestui lanț cu trasabilitate controlată, cumpărătorul găsește în magazinele Profi produse care sub brandul Proaspete de la noi prezintă garanția că sunt românești, de cea mai bună calitate, au gustul pe care ni-l amintim din copilărie și a căror evoluție este cunoscută de la sămânță și până ajung pe rafturile magazinului.
“De când cooperez cu Profi, afacerea mea a crescut constant,” declară Andrei Iosif, a cărui fermă, Marcan Traditional srl, furnizează magazinelor Profi cireșe, caise, nectarine și prune. “Nu este ușor să respecți toate cerințele din contract dar când vezi că acest fel realmente vezi că ferma îți merge din bine în mai bine și că cei care cumpără produsele tale în magazin sunt mulțumiți, îți dai seama că asta este calea de urmat. Sunt foarte bucuros că am intrat în acest proiect!”
“Sunt mai multe avantaje din cooperarea cu Profi, dar pentru mine poate cel mai important este faptul că știu din timp unde și câtă marfă voi vinde, cât să produc, și că nu mai trebuie să merg la piață întrebându-mă cât voi reuși să vând și cât din ea mi se va strica pe tarabă,” afirmă la rândul său Ionuț Vlăsceanu care prin ferma sa, EDY FRESH SRL, din județul Dimbovița, livrează mărar, pătrunjel, leuștean, ceapă verde, salată și alte legume foarte apreciate.
“Simt o bucurie deosebită când văd că experiența mea de 20 ani în domeniu înseamnă ceva important, aducând mulțumire atât fermierilor, cât și cumpărătorilor,” afirmă Laurențiu Rînchiță, unul dintre inginerii agronomi implicați în program. La rândul său, Florin Precup, de asemenea inginer horticultor implicat în acest proiect, se simte mândru că prin ceea ce face ajută la dezvoltarea fermelor din țară și la creșterea procentului de legume și fructe românești de pe rafturile marilor magazine.”
Cu aproximativ 25.000 de angajați în aproape 1500 de magazine care funcționează astăzi în 688 de localități, Profi este cel mai mare angajator privat și totodată rețeaua cu cea mai mare extindere geografică din România.
Pentru informații suplimentare: www.profi.ro/proaspete-de-la-noi/