Reclama header big full
KWS+
Reclama header after big part 2

Termenul pentru atestarea produselor tradiţionale va fi prelungit până pe 30 noiembrie 2014

Publicat: 08 septembrie 2014 - 19:55
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Termenul pentru atestarea produselor tradiţionale conform noii legislaţii va fi prelungit, cel mai probabil până pe 30 noiembrie 2014, a declarat, luni, Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„Pregătim ordinul pentru prelungirea termenului privind atestarea produselor tradiţionale conform noii legislaţii, cel mai probabil până la 30 noiembrie. Deocamdată foarte puţini producători şi-au reatestat produsele, iar data limită este 11 septembrie”, a spus Constantin.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a atestat până în prezent 116 produse tradiţionale, dar a respins alte 119 documentaţii pentru că nu îndeplineau condiţiile din domeniu. Numărul dosarelor depuse a ajuns la 235.
Legislaţia din acest sector nu a mai fost modificată din 2004 şi din acest motiv a apărut Ordinul comun 724/2013 al MADR, Ministerului Sănătăţii şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care a fost publicat în data de 11 noiembrie 2013 în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare o lună mai târziu.

traditii-romanesti_b

Data limită până când mai pot fi atestate produsele tradiţionale, conform noii legislaţii, este 11 septembrie 2014. Sursa: Agerpres

Vizualizat: 1790 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten
agroinfo_ro_banner_pagina_articol_728x90 otp

Alte articole in aceasta categorie

CIOLOŞ: 'Produs bio nu înseamnă neapărat mai scump'!

CIOLOŞ: 'Produs bio nu înseamnă neapărat mai scump'!

21 iunie 2020 - 12:11

Conversia către agricultura ecologică, spre care pare să ne ghideze viitoarea Politică Agricolă Comună, ar trebui să atragă oportunităţi nu doar pentru fermieri dar şi pentru consumatorul român.

Roşiile crescute la umbră au mai mulţi antioxidanţi

Roşiile crescute la umbră au mai mulţi antioxidanţi

19 mai 2020 - 13:28

Revista americană 'Journal of Agriculture and Food Chemistry' a publicat recent un studiu realizat de cercetători ai Universităţii din Almeria (Spania) care ar putea pune pe gânduri mulţi cultivatori şi consumatori de tomate.

FERMA, prima revistă INTERCONECTATĂ!

FERMA, prima revistă INTERCONECTATĂ!

08 aprilie 2020 - 17:07

Probabil aţi observat deja, de la prima privire, că FERMA arată complet diferit. Am decis să schimbăm grafica, dar şi modalitatea de redare a conţinutului, cu accent pe informaţiile esenţiale pentru ca totul să fie uşor de citit, mai atractiv, dar şi mult mai rapid - ştim că timpul este esenţial pentru fermieri!

PREMIERĂ: Revista FERMA ONLINE – DESIGN NOU în pas cu AGRICULTURA VIITORULUI!

PREMIERĂ: Revista FERMA ONLINE – DESIGN NOU în pas cu AGRICULTURA VIITORULUI!

07 aprilie 2020 - 23:31

Mereu cu un pas înainte, Revista FERMA revoluţionează designul publicaţiilor agricole româneşti. Subiecte la zi, CELULA DE CRIZA FERMA – constituită special în contextul pandemiei COVID-19 - minut cu minut în contact cu fermierii, CAMPANIE de SUSŢINERE A PRODUCĂTORILOR LOCALI, toate într-un layout unic, special creat pentru dumneavoastră, pentru noi toţi, pentru AGRICULTURA VIITORULUI nostru!

Pintea (APIA): NU E NEVOIE ca FERMIERII SĂ AIBĂ INTERNET pentru DEPUNEREA CERERII! CÂŢI au depus cererile PRIN TELEFON!

Pintea (APIA): NU E NEVOIE ca FERMIERII SĂ AIBĂ INTERNET pentru DEPUNEREA CERERII! CÂŢI au depus cererile PRIN TELEFON!

07 aprilie 2020 - 18:42

CERERI SUBVENŢII APIA 2020. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă că, în cele două zile de depunere electronică, s-a depus deja un număr de 16.698 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 111.448 hectare, pentru subvenţiile aferente anului 2020.

Expoziţia AGRIPLANTA-ROMAGROTEC 2020, REPROGRAMATĂ din cauza COVID-19!

Expoziţia AGRIPLANTA-ROMAGROTEC 2020, REPROGRAMATĂ din cauza COVID-19!

06 aprilie 2020 - 19:35

DECIZIE PANDEMIE COVID-19. DLG InterMarketing, organizatorul celor mai mari expoziţii agricole în câmp din România, anunţă reprogramarea expoziţiei AgriPlanta-RomAgrotec 2020, din cauza măsurilor de prevenţie împotriva răspândirii coronavirusului COVID-19. 

Producția SUA de biocombustibil va creşte „încet” până în 2050

Producția SUA de biocombustibil va creşte „încet” până în 2050

30 martie 2020 - 16:43

EIA (Energy Information Administration), agenţia Departmentului pentru energie care aministrează informațile energetice ale SUA se așteaptă ca producția de biocombustibili să crească în continuare, dar într-un ritm relativ lent, în perioada 2020-2050, în conformitate cu actualele perspective energetice. Producția de etanol, care reprezintă mai mult de 90% din totalul biocombustibilului consumat, este de o importanță vitală pentru agricultura din SUA, deoarece pentru producţia aceastuia se utilizează mai mult de o treime (34,5%) din producția totală de porumb a Statelor Unite.

Cum va arăta VIITORUL DUPĂ COVID-19?

Cum va arăta VIITORUL DUPĂ COVID-19?

28 martie 2020 - 12:46

În trecerea lui devastatoare prin lume, CoVid-19, inamicul invizibil, va lăsa urme adânci. Obiceiurile alimentare, deprinderile de consum, comerţul, relaţiile sociale şi cele de muncă, transporturile şi multe altele se vor schimba.

ANUNŢ MADR mult AŞTEPTAT: Ce program continuă şi în 2020?

ANUNŢ MADR mult AŞTEPTAT: Ce program continuă şi în 2020?

27 martie 2020 - 11:39

AJUTOR PENTRU TOMATE şi în 2020. În Şedinţa Guvernului din data de 26 martie 2020 a fost adoptată Hotărârea privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate”, pentru anul 2020.

Ce se întâmplă cu LIVRĂRILE MICILOR FERMIERI? Iată PRECIZAREA MADR!

Ce se întâmplă cu LIVRĂRILE MICILOR FERMIERI? Iată PRECIZAREA MADR!

25 martie 2020 - 12:54

Noile măsuri luate de Guvern i-au neliniştit pe micii fermieri. Pe reţelele de socializare aceştia întreabă: mai putem face livrări de produse alimentare din fermele noastre către clienţi?

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Ovidiu Ranta despre medalia de aur de la AGRITECHNICA

Ovidiu Ranta despre medalia de aur de la AGRITECHNICA

De vorbă cu Ovidiu Ranta despre medalia de aur de la AGRITECHNICA.John Deere si Joskin au obtinut din partea juriului DLG (din care a facut parte si conf. dr. Ovidiu Ranta) singura medalie de aur pentru inovatie acordata la aceasta editie de Agritechnica, pentru proiectul comun eAutoPower cu sistemul inteligent e8WD - prima cutie de viteze electro-mecanica. Tehnologie care promite sa revolutioneze mediul de operare tractor-implement... #IPSO Agricultură #DLG Intermarketing #John Deere #Joskin#AGRITECHNICA

Noutăţi Väderstad la Agritechnica 2019 Tehnică agricolă pentru profesionişti 2020 - Protecţia plantelor Noutăţi Great Plains la Agritechnica 2019

Bancul zilei

Căsnicie

Căsnicie
Soţul intră în cameră şi-i spune soţiei: Detalii