Statele Unite şi Mexic conduc o listă de ţări cu certificări ecologice suspendate sau revocate în 2021. Atunci când fermele şi societăţile agricole încalcă reglementările, prioritatea este să le readucă în conformitate sau să le scoată de pe piaţă.
Conform datelor procesate de USDA, în 2021 au existat 442 de cazuri de neconformităţi legate de sectorul de producţie bio, cu 53% operaţiuni necertificate în timp ce au declarat că efectuează activitate ecologică, 20% situaţii de fraudă, 11% cu erori de etichetare şi 7% cu reziduuri de pesticide sau practici interzise. Deşi în mare parte evenimentele incriminate au condus până la urmă la o conformare voluntară, în 22% din cazuri s-a ajuns la acţiuni administrative, penalizări civile, anchete penale sau acuze de fraudă.
Pe o listă a operaţiunilor suspendate şi revocate la nivel de ţară, Statele Unite se aflau pe prima poziţie în 2021, cu 43% din total, urmate de Mexic. Cu toate acestea, SUA reprezintă, de asemenea, 63% din numărul total de operaţiuni certificate ecologic. La începutul acestui an, companiile din Statele Unite deţineau aproximativ 62% din toate fermele şi întreprinderile certificate ecologic din întreaga lume.
Vânzările de alimente organice au crescut în Statele Unite cu aproximativ 2% în 2021, atingând nivelul record de 57,5 miliarde de dolari, potrivit estimărilor Organic Trade Association. Comerţul cu fructe şi legume ecologice s-a majorat cu aproximativ 4,5% anul trecut, totalizând peste 21 miliarde de dolari, în timp ce vânzările de carne ecologică - inclusiv păsări de curte, animale şi fructe de mare - au sporit cu 2,5%, ajungând la aproape 2 miliarde de dolari.