România nu va avea probleme în aplicarea măsurilor de 'înverzire' propuse în noua Politică Agricolă Comună (PAC) pentru că deţine deja zone de interes ecologic, care vor putea fi eligibile la plată, începând cu 2014, a declarat recent comisarul european Dacian Cioloş.
“Cred că în România nu o să fie o problemă aplicarea acestei măsuri de înverzire, respectiv păstrarea unui procent de 7% din suprafaţa fermei în interes ecologic pentru că acolo s-au păstrat bine anumite reflexe şi din acest punct de vedere. Numai în zona de sud a ţării, unde suprafaţa arabilă e cea mai compact, se găsesc benzi forestiere care există deja sau sunt în curs de plantare. La fel pe marginea canalelor de irigaţii sunt benzi care nu se pot cultiva şi margini de parcele care nu se pot utiliza tot timpul”, a precizat comisarul european Dacian Cioloş.
Potrivit oficialului, aceste suprafeţe nu sunt eligibile la plată în prezent, însă după 2014, prin propunerea de înverzire, va exista un sprijin financiar prin noua Politică Agricolă Comună. “Nu numai că suprafeţele acestea vor fi eligibile pentru plată din 2014, în limita a 7% din dimensiunea fermei, dar chiar vom încuraja agricultorii să le menţină. Chiar dacă nu au o valoare agronomică pentru cultură, aceste zone verzi au o valoare legată de biodiversitate şi de mediu”, a adăugat comisarul european.
După 2014, agricultorii vor avea posibilitatea unei echivalări cu alte măsuri de agromediu din Pilonul II, dacă nu vor alege să acceseze fonduri pe aceste măsuri de înverzire propuse pe Pilonul I, iar Cioloş a subliniat că vor exista propuneri ca jumătate din procentul de înverzire de 7% să poată rămâne individual la nivelul fermei, iar cealaltă jumătate să poată fi gestionată la nivel regional, de mai multe ferme sau comune, pentru a se pune în valoare astfel de suprafeţele verzi care există în zona respectivă. Sursa: Agerpres